Eco Jurnal

Turism necivilizat, pe Valea Tismanei

 | 05 noiembrie 2015, 00:00 | 1 coment | 

Probabil că pe unii dintre cei ce vizitează Valea Tismanei, în aceste zile de toamnă, nu-i dă civilizaţia pe dinafară.

Semnatura eletronica CertDigital

tismanaCăci altfel cum s-ar explica gunoaiele aruncate de-a lungul văii, precum şi vetrele de foc făcute mult prea aproape de pădure ori de trunchiurile tăiate (nu mai suflă nimeni o vorbă despre legea picnicului mult “pritocită” cu ceva timp în urmă, dar căzută în uitare). Fără a părea cârcotaşi trebuie să atragem atenţia că focurile (ori mai bine zis resturile ce pot fi văzute) se pot constitui într-o serie de riscuri de incendii în pădure (parte şi datorită secetei) cu consecinţe dintre cele mai grave.
Să nu mai vorbim de mizeria aruncată, ce conferă locurilor (trebuie menţionat că de aici încep o serie de poteci dintre care cea mai cunoscută duce la schitul Cioclovina) un aspect jalnic.
tismana (4)Este nevoie (şi iarăşi trebuie repetat chiar dacă apărem ca pisălogi) de o schimbare profundă de mentalitate la o parte din semenii noştri, precum şi de înfiinţarea (haideţi să-i spunem aşa) instituţiei “trasului de mânecă”. Pentru că dacă vom asista cu toţii pasivi la aceste agresiuni asupra mediului ambiental nu mai trebuie să ne mire incendiile provocate (câteva recente şi la noi în Gorj), unde s-a intervenit cu importante forţe umane şi s-au consumat resurse materiale apreciabile ori degradări ale mediului cu consecinţe dintre cele mai neplăcute în primul rând pentru comunităţile umane din zonă.
tismana (3)Am convingerea (aşa cum îmi exprimam speranţa într-un alt articol) că numai printr-un turism civilizat în deplină armonie cu mediul ambiant perimetrele turistice din Gorj vor putea continua să ne încânte şi pe viitor prin bogăţia fenomenelor naturale şi a diversităţii lor biologice. Iar cei pentru care vorbele româneşti “din avion nu se vede” ori “las că merge şi aşa” se constituie ca principii trebuie combătuţi aprig de comunitate.
Mugurel Petrescu

tismana (2)

Articole asemanatoare



1 comentariu in “Turism necivilizat, pe Valea Tismanei

  1. educatia si civilizarea tinerilor se incepe de mama de acasa se termina la ,,sicoala” ca nu mai este ce a fost,foarte putini educatori,invatatori si ,,prefesori” mai fac asta, sa nu mai vorbim de functionarii care nu si fac datoria si despre care nu amintesti nimic,ei functionarii ,administratia acestor locuri sunt platiti de la buget,pentru ceee?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL