100 de culegători de căpşune, recrutaţi prin reţeaua EURES

529

O nouă ofertă de locuri de muncă în agricultură, pusă la dispoziţia gorjenilor şi disponibilă prin reţeaua de ocupare EURES România! Anglia are nevoie de 100 de culegători căpşune, în localitatea Angus. Se lucrează în sere, aproximativ şapte ore pe zi, în funcţie de comenzi şi de vreme, cinci, şase zile pe săptămână. Locurile de muncă necesită dexteritate în culesul fructelor, fără a le vătăma, condiţie fizică, rapiditate şi coordonare. Experienţa şi cunoaşterea limbii engleze reprezintă un avantaj.
Salariul este în funcţie de cantitatea culeasă, ora ajungând la aproximativ 7,50 lire. Durata contractului este pe o perioadă de trei luni, iar oferta de lucru este valabilă până pe 20 martie.
Se asigură cazarea în caravane de patru-cinci persoane, pentru 42 de lire pe săptămână.
Persoanele interesate de această ofertă vor trebui să treacă în prealabil pe la consilierul EURES din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj pentru a se înregistra în baza de date şi a fi îndrumate ce au de făcut. Pentru a se înregistra în baza de date a serviciului EURES, doritorii gorjeni trebuie să se prezinte la sediul AJOFM Gorj cu un dosar care să conţină cazierul judiciar, o adeverinţă de la medic «apt de muncă, clinic sănătos» şi buletinul.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here