12.000 de elevi gorjeni vor primi în toamnă rechizite gratuite

743

12.000 de elevi ce provin din familii nevoiaşe din judeţul Gorj ar urma să primească în anul şcolar 2014 – 2015 rechizite şcolare gratuite, achiziţionate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj cu bani alocaţi de Ministerul Educaţiei Naţionale. La nivelul judeţului nostru, au fost deja desemnate firmele care vor asigura furnizarea rechizitelor. Valoarea maximă, în anul şcolar 2014-2015, a fiecărui pachet de rechizite şcolare este de 25 lei pentru elevii din învăţământul primar şi 30 lei pentru elevii din învăţământul gimnazial.

Beneficiarii pachetelor de rechizite şcolare sunt, potrivit OUG 33/2001, elevii din învăţământul de stat, primar şi gimnazial, cursuri de zi, care sunt în întreţinerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară. La stabilirea venitului mediu net lunar pe membru de familie se iau în considerare toate veniturile pe care membrii acesteia le realizează, inclusiv cele care provin din indemnizaţia de şomaj, creanţe legale, convenţii civile de întreţinere aflate în executare, indemnizaţii cu caracter permanent, alocaţii de stat pentru copii, alocaţii de întreţinere pentru copii încredinţaţi sau daţi în plasament, burse pentru elevi şi studenţi acordate în condiţiile legii, precum şi ajutorul care se acordă soţiilor celor care satisfac serviciul militar obligatoriu. Anul acesta, Ministerul Educaţiei Naţionale a alocat judeţului Gorj suma de 327.000 de lei pentru achiziţionarea rechizitelor şcolare pentru elevi.

Două firme vor asigura rechizitele gratuite
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, Georgeta Popescu, programul achiziţionării de rechizite gratuite se află, în judeţul nostru, în stadiul de încheiere a contractelor cu firmele care vor furniza rechizitele. „A fost organizată o licitaţie online pentru desemnarea firmelor care vor furniza rechizitele ce urmează să ajungă la elevi. Două firme au câştigat această licitaţie, una dintre acestea urmând să asigure pachetele de rechizite pentru elevii din clasa pregătitoare şi clasele V-VII, iar cealaltă să furnizeze rechizitele pentru elevii din clasele I – IV şi clasa a VIII-a. În această perioadă sunt în proces de semnare contractele cu firmele câştigătoare, după care aşteptăm livrarea rechizitelor”, a declarat Georgeta Popescu. Valoarea unui pachet de rechizite pentru elevii din învăţământul primar este de 25 de lei, iar pentru cei din învăţământul gimnazial de 30 de lei. Copiii de la clasa pregătitoare vor primi un ghiozdan, două caiete de desen, unul dictando, matematică, dar şi creioane de scris, creioane colorate, acuarele, plastilină, planşetă de lucru, lipici, hârtie glasată, penar şi radieră. Cei din clasa I-a vor primi caiete tip I şi tip II, câte un caiet special pentru abecedar şi matematică, un caiet de desen, un stilou cu 24 de rezerve, creion, creioane colorate, radieră, beţişoare, penar, acuarele, riglă, copertă de plastic pentru caiet, totul pus într-un ghiozdan. Copiii de clasele II-IV au în pachet 11 caiete dictando, caiete de matematică, caiet de desen, pix, creioane, penar, acuarele, radieră, ascuţitoare, vocabular, creioane colorate, şablon cu harta României şi coperţi din plastic pentru caiete. Pachetele pentru gimnaziu, pentru elevii din clasele V-VII, cuprind 16 caiete studenţeşti, dar şi în format clasic dictando şi matematică, caiete de biologie, geografie, muzică şi desen, creioane, radieră, pix, ascuţitoare şi o trusă de geometrie. Elevii de clasa a VIII-a urmează să primească în ghiozdan 17 caiete dictando şi de matematică, o radieră, un pix, o ascuţitoare, câte două caiete de geografie şi biologie, câte un caiet de muzică şi desen, precum şi creioane. În anul şcolar 2013-2014, judeţului Gorj i-a fost alocată suma de 317.398 de lei şi au fost achiziţionate pachete de rechizite gratuite pentru 11.780 de elevi: 1.407 de elevi de clasa pregătitoare, 1.073 de elevi de clasa I, 3.942 de elevi din clasele II-IV, 3.996 de elevi din clasele V-VII şi 1.362 de elevi de clasa a VIII-a.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here