141 de animale moarte din cauza Bolii limbii albastre

576

Boala limbii albastre evoluează vertiginos pe teritoriul judeţului nostru, fiind afectate deja peste o mie de animale, iar alte 141 de bovine, ovine şi caprine deja au murit.

Virusul Bolii limbii albastre afectează trei specii de animale, bovine, caprine şi ovine, răspândindu-se de la animalul bolnav la cel sănătos prin înţepătura de ţânţar. În judeţul Gorj, primele probe depistate pozitiv au fost la finele lunii august în localităţile Albeni, Prigoria, Berleşti, Bustuchin, Borăscu, Roşia de Amaradia, Turceni şi Turcineşti. “Avem deja peste o mie de animale suspecte şi confirmate, caprine, ovine şi bovine, evoluţia nefiind deloc pozitivă. În ultimele zile am avut o evoluţie dramatică la specia ovine cu foarte multe suspiciuni şi animale moarte. Vremea nu ne ajută, pentru că aceşti culicoizi încă circulă liberi. Încă avem câteva localităţi unde nu avem nici un animal suspect, printre acestea fiind şi comunele Ioneşti şi Glogova. Numărul deceselor înregistrat până la 30 septembrie este de 141, dintre care 6 au survenit la caprine, 35 la bovine şi 100 la ovine”, a declarat Ion Iliuţă, şeful Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj.

Despăgubiri de până la 3.400 lei
Directorul DSVSA Gorj, a menţionat că toate animalele care au murit, au fost evaluate, urmând să fie despăgubite la încheierea acestei acţiuni: “Nu trebuie să depună nimeni solicitare pentru că suntem obligaţi ca la fiecare cadavru raportat să mergem împreună cu Comisia numită prin decizie a prefectului şi să facem evaluarea animalelor. Sumele sunt în funcţie de valoarea zootehnică şi valoarea de piaţă, iar în această perioadă valoarea animalelor a scăzut foarte mult şi nu datorită evoluţiei bolii pentru că animalele pot să meargă spre sacrificare în abatoarele din ţară unde deja evoluează boala. În zonele unde nu evoluează nu avem voie să dirijăm efective de animale spre sacrificare. Astfel, putem vorbi de o valoare între 150 şi 400 de lei la ovine, iar la bovine sumele sunt cuprinse între 1.500 şi 3.400 lei”.
Iliuţă a mai spus că se aşteaptă la ameliorarea Bolii limbii albastre după data de 15 octombrie, în prezent încărcătura de vectori fiind exagerat de mare. Şeful DSVSA Gorj spune că numărul deceselor înregistrate este relativ mic în comparaţie cu cele 260.000 de animale din Gorj sensibile la această boală: “Cel mai mult ne preocupă acum ovinele deoarece la ele, boala evoluează fără simptome. Practic, proprietarii îşi găsesc animalele moarte. Vectorii acestui virus par a fi foarte rezistenţi, şi deşi în ultima săptămână am avut temperaturi scăzute, tot am depistat sute de cazuri de bovine şi ovine afectate de Boala limbii albastre. Unele animale au murit şi foarte repede de la depistarea bolii şi asta datorită faptului că peste Boala limbii albastre s-au suprapus şi alte afecţiuni. Până la 5 octombrie, toate târgurile de animale sunt închise la nivel naţional, ele fiind deschise pentru celelalte specii cu excepţia bovinelor, caprinelor şi ovinelor”.

Fermierii trebuie să anunţe decesele la APIA
Conducerea Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) Gorj spune că fermierii cărora le decedează animalele din cauza Bolii limbii albastre au termen de maxim 10 zile pentru anunţarea decesului şi asta pentru a nu fi excluşi de la plată, deşi au fost cuprinşi în anumite scheme de ajutorare derulate de APIA. “Avem mii de fermieri din judeţ, beneficiari de diverse subvenţii, indiferent că vorbim de bovine, ovine sau caprine. Cei care înregistrează decese sunt obligaţi să ne înştiinţeze în maxim 10 zile de la producerea evenimentului, fiind astfel exonerat de la anumite sancţiuni. Până acum am primit doar două astfel de cereri, ambele de la proprietari de animale din comuna Borăscu, una fiind pentru ovine şi o alta pentru bovine. Depunând aceste cereri, proprietarii au posibilitatea să fie scutiţi de eventualele neplăceri cauzate de excluderea de la plată”, a declarat Constantin Negrea, directorul APIA Gorj.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here