Economie

15 ianuarie, termen pentru înscrierea la munca sezonieră în Portugalia

 | 14 decembrie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

EURES România oferă 300 locuri de muncă vacante în Portugalia (campania 2018) pentru munca sezonieră în agricultură, la recoltarea zmeurei. Selecţia candidaţilor se va desfăşura în două localităţi din ţară, astfel: Roman (judeţul Neamţ) – 17 ianuarie 2018; Brăila (judeţul Brăila) – 19 ianuarie 2018.

Semnatura eletronica CertDigital

Durata contractului este de aproximativ 3 luni, timpul de lucru este de 40 de ore/săptămână, cu posibilitatea ca în timpul campaniei, în funcţie de producţie, să se efectueze ore suplimentare. Data estimată de angajare este sfârşitul lunii februarie/începutul lunii martie 2018. Sunt solicitate persoane fără cazier, apte pentru munca la câmp. Constituie avantaj experienţa în agricultură / experienţa în recoltarea zmeurei / experienţa în munca în sere. Cazarea va fi asigurată de angajator contra sumei de 2 euro/zi. De asemenea, angajatorul asigură transportul către Portugalia, costul acestuia urmând să fie dedus din primele salarii. Chenzina de bază variază între 603 şi 1199 euro brut/lună. Una dintre companiile angajatoare, JBI Group – Nuvem Maravilha, Lda., plăteşte 4.52 euro / zi lucrătoare, pentru alocaţia de hrană, plată efectuată la sfârşitul lunii împreună cu salariul. Constituie avantaj cunoaşterea limbii engleze/portugheze/spaniole, dar nu reprezintă o cerinţă obligatorie. Persoanele cu domiciliul în judeţul Gorj, care corespund cerinţelor posturilor oferite, trebuie să se adreseze consilierului EURES din cadrul Agenției Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj, pentru a fi înregistrate în baza de date pentru muncă în străinătate. Înscrierea în baza de date pentru muncă în străinătate se realizează pe baza următoarelor documente: copie CI/BI; adeverinţă medicală (apt pentru muncă); CV EUROPASS în limba română. Termenul limita pentru depunerea dosarelor este 15 ianuarie 2018.
Izabella Molnar

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL