Economie

2000 de metri liniari de parazăpezi, în zona Rânca

 | 03 noiembrie 2016, 00:00 | 0 comentarii | 

De marţi, drumarii gorjeni au început să monteze parazăpezi pe Transalpina, chiar la intrare în Rânca. Această măsură era necesară pentru a evita blocarea DN 67 C cu zăpadă. În total, 2000 de metri liniari de parazăpezi se vor monta în această zonă.

Semnatura eletronica CertDigital

Apropierea sezonului rece i-a determinat pe drumari să demareze procesul de montare de parazăpezi în zona montană. Ion Tudor, șeful secției Drumurilor Naționale Târgu-Jiu, speră ca stratul de zăpadă care va ajunge pe partea carosabilă în urma viscolului să fie mai mic și astfel circulația să nu mai fie blocată. “Este zona care ne ridică cele mai mari probleme, aflată între releu și Rânca, unde se montează pentru prima dată parazăpezi. Avem 2000 de metri liniari de parazăpezi pe care-i o să-i montăm. O să încercăm să suplimentăm cu 500 de metri. Se montează la 20-30 de metri de drum”, confirmă Tudor.
parazapezi ranca (2)Potrivit aceleiaşi surse, parazăpezii nu se montează ușor din cauza solului stâncos. “Nu se montează ușor, pentru că este o zonă pietroasă și suntem nevoiți să urmărim relieful”, a precizat Ion Tudor. Deja au apărut primele ninsori la munte, drumarii intervenind, la începutul acestei săptămâni, în zona Rânca, unde au împrăștiat material antiderapant. “În stațiune a nins și a fost vânt foarte puternic. Am luat măsuri să intervenim cu două utilaje și material antiderapant”, a adăugat Ion Tudor.
Reprezentanţii SDN Târgu-Jiu spun că sunt pregătiţi pentru a face faţă capriciilor iernii, fiind convinşi că nu vor fi probleme în privinţa deszăpezirii.
M.S.

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL