209 sesizări, tranşate de reprezentanţii ITM Gorj

1035

Peste 200 de sesizări au ajuns pe birourile şefilor din Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj în acest an. Cele mai multe reclamaţii au fost pentru neplata orelor suplimentare, plata salariilor cu întârziere ori pentru neîncheierea contractelor individuale de muncă.

În primele cinci luni, la nivelul ITM Gorj, au fost înregistrate un număr total de 209 sesizări. Din totalul acestora, un număr de 188 privesc aspecte din domeniul relaţiilor de muncă, iar 21 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
“Din totalul de 187 de sesizări adresate în domeniul relaţiilor de muncă, ponderea acestora sunt pentru neplata la termen sau plata parţială a drepturilor salariale, neplata orelor suplimentare sau neacordarea în compensare a liberelor cuvenite, neîntocmirea şi neînregistrarea contractelor individuale de muncă (desfăşurarea unor activităţi cu persoane fără forme legale de angajare), neplata concediilor de boală sau de odihnă”, a declarat George Romanescu, inspectorul-şef al ITM Gorj.

Mineritul, domeniul cel mai reclamat
În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în cele 21 de sesizări înregistrate în intervalul ianuarie – mai inclusiv 2015, petiţionarii au reclamat nerespectarea obligaţiilor de către angajatori privind asigurarea condiţiilor de muncă în următoarele domenii de activitate: minerit, construcţii civile şi industriale, forestier şi exploatare a lemnului, comerţ, transporturi de marfă sau de persoane, neasigurarea echipamentului individual de lucru şi de protecţie, neefectuarea instructajului la locul de muncă şi alte situaţii privind securitatea şi sănătatea în muncă.

Numele reclamantului, secret
“Toate aspectele semnalate au fost cercetate de către inspectorii de muncă în conformitate cu prevederile legale în domeniul de competenţă. Termenul legal prevăzut de O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor este de 30 de zile, iar acolo unde situaţia impune o cercetare mai extinsă, acesta se poate prelungi cu 15 zile. Când faptele sesizate s-au dovedit reale, au fost dispuse măsuri cu termene concrete de soluţionare a problemelor sau au fost aplicate şi amenzi contravenţionale. Conform prevederilor legale, numele persoanei care face sesizarea este secret şi nu poate fi făcut cunoscut administratorului sau altor persoane neavenite”, a mai spus şeful ITM Gorj.
Izabella Molnar

1 COMENTARIU

  1. Bună ziua ,am fost angajata la o firma de fier vechi,acum un an și nu am fost plătită nici în ziua de astazi Cum pot sa văd cine a semnat în locul meu pe statul de plata mă pus sa îmi dau demisia ca îmi da ea bani dar sa ras de mine firma s. C. MALDINI S R L

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here