Economie

227 de alocaţii plătite şomerilor care au devenit angajaţi

01 noiembrie 2016, 00:00 | 0 comentarii  |  350 vizualizari
ajofm nou (1)

Şomerii gorjeni, care au acceptat un job la o distanţă de peste 50 de kilometri de domiciliu ori şi-au găsit de lucru înainte de încheierea perioadei de şomaj, au fost sprijiniţi de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj, care în acest an a acordat numeroase alocaţii şi prime de încadrare şi instalare.

În scopul prevenirii şomajului de lungă durată şi stimulării şomerilor de a se încadra în muncă înainte de expirarea perioadei de indemnizare, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj a acordat în cursul anului curent alocaţii pentru 187 de şomeri care s-au încadrat înainte de expirarea perioadei de şomaj. Potrivit ultimului raport emis de AJOFM, 7 dintre aceştia au fost absolvenţi beneficiari de indemnizaţii de şomaj 100%.
Faţă de indemnizaţia de şomaj, şomerii gorjeni trebuie să ştie că mai pot beneficia de încă un ajutor din partea statului, mai precis de o primă de mobilitate, reglementată de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. Actul normativ stabileşte că şomerii care se angajează şi se deplasează în alte localităţi pentru locul de muncă pot primi, la cerere, prime de mobilitate, care sunt de două feluri: de încadrare şi de instalare.
Potrivit conducerii AJOFM Gorj, de la începutul acestui an şi până în prezent, prin stimularea mobilităţii geografice a forţei de muncă s-a realizat ocuparea a 40 de persoane din care 36 de persoane prin încadrarea în altă localitate cu schimbarea domiciliului şi alte patru persoane prin încadrarea la distanţă de peste 50 de kilometri faţă de domiciliu.
Conform reglementărilor legale, primele se vor acorda doar persoanelor care se încadrează în muncă pe o perioadă de cel puţin 12 luni. Pentru acordarea celor două tipuri de prime, care, atenţie, nu se cumulează, şomerii din judeţul nostru trebuie să depună la AJOFM Gorj următoarele documente: o cerere în acest sens privind mobilitatea, actul de identitate în copie care să ateste domiciliul, dovada încadrării în muncă printr-un act eliberat de angajator cu precizarea locului de muncă unde persoana urmează să îşi desfăşoare activitatea. De asemenea, ataşat acestor documente, şomerii trebuie să depună şi un angajament pentru respectarea obligaţiei de a restitui integral sumele primite, în situaţia în care raporturile de muncă sau de serviciu încetează într-o perioadă mai mică de 12 luni de la data încadrării în muncă, din motive imputabile persoanei, care constituie titlu executoriu, potrivit legii. Este de precizat că nu pot primi primă de mobilitate cei care au mai beneficiat de acest drept în ultimele 36 de luni şi nici cei care în ultimii doi ani au mai lucrat la acelaşi angajator.
Izabella Molnar

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

ECO JURNAL