47 de angajatori, sancţionaţi pentru netransmiterea REVISAL-ului

458

Potrivit legii, fiecare angajator din judeţul Gorj are obligaţia de a înfiinţa şi transmite Registrul general de evidenţă a salariaţilor în format electronic (REVISAL), la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) şi de a-l prezenta organelor de control, la solicitarea acestora. Anul acesta, inspectorii de muncă din cadrul ITM Gorj au identificat 47 de cazuri, în care angajatorii nu aveau întocmit sau transmis REVISAL-ul.
“În toate controalele efectuate sunt urmărite aspecte referitoare la respectarea dispoziţiilor H.G. nr. 500/2011 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor, de către inspectorii de muncă din cadrul Serviciului Control Relaţii de Muncă al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj. În primul semestru din anul curent, inspectorii de muncă au verificat modul în care se respectă prevederile legale privind întocmirea şi completarea registrului general de evidenţă a salariaţilor la un număr de 597 de angajatori. Pentru deficienţele constatate au fost dispuse 313 măsuri de realizare, din care 220 au fost puse în aplicare. De asemenea, au fost sancţionaţi în baza H.G. nr. 500/2011 privind întocmirea şi completarea REVISAL-ului un număr de 47 de angajatori fiind aplicate în total un 50 de sancţiuni, dintre care 33 sunt amenzi având o valoare totală 132.500 de lei şi 17 sunt avertismente”, se arată în raportul emis de conducerea ITM Gorj, valabil pentru primul semestru din acest an.
Cea mai mare amendă pe care o riscă administratorii sau angajatorii pentru netransmiterea Registrului general de evidenţă a salariaţilor este în valoare de 10.000 de lei, pentru fiecare persoană primită la muncă fără transmiterea completă a informaţiilor la Inspectoratul Teritorial de Muncă, în ziua lucrătoare anterioară începerii activităţii, fără ca amenda totală cumulată să depăşească suma de 50.000 de lei. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către inspectorii de muncă. Contravenientul poate achita în cel mult 48 de ore jumătate din minimul amenzii contravenţionale.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here