6 accidente de muncă, raportate la Ministerul Muncii

585

Conform ultimelor statistici publicate de Ministerul Muncii, în primul trimestru al acestui an, la nivel naţional, 782 de persoane au suferit accidente de muncă, număr în scădere cu 33% faţă de perioada similară a anului trecut. Trei dintre acestea din păcate, au fost mortale.

În judeţul Gorj, Ministerul Muncii raportează un număr de 6 cazuri de accidente de muncă, niciunul mortal pentru primul trimestru al anului curent. Din punct de vedere al vârstei persoanelor accidentate, analiza accidentelor de muncă a evidenţiat faptul că persoanele cu vârsta cuprinsă între 40-50 de ani deţin ponderea cea mai mare, de 32,5%, urmate de persoanele cu vârsta cuprinsă între 30-40 de ani, care au ponderea de 23,8% din totalul persoanelor accidentate pe primele 3 luni ale anului 2016. De asemenea, persoanele din grupa de vârstă 50-60 de ani au procentul cel mai mare, de 66,7%, din totalul accidentaţilor mortal pe primele 3 luni ale anului 2016. Din analiza accidentelor de muncă în perioada ianuarie-martie 2016, din punct de vedere al vechimii la locul de muncă al accidentaţilor, rezultă faptul că 61,8%, adică 483 de lucrători din totalul accidentaţilor, sunt persoane cu vechime de până la 5 ani (din care 42,6%, adică 333 de lucrători accidentaţi au vechime la locul de muncă între 1 şi 3 ani), iar cei din grupa de vechime 5-10 ani reprezintă 19,3% din totalul accidentaţilor. Tot conform datelor publicate de Ministerul Muncii, în Gorj, în primul trimestru, au fost încheiate la nivel de unitate 63 de contracte colective de muncă, din care 24 au reprezentat acte adiţionale. Din numărul total de contracte colective încheiate la nivel de Gorj, 7 contracte au fost la unităţi de state, unul la o societate de tip mixt şi alte 31 în sectorul privat.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here