A venit laptele praf pentru bebeluşii gorjeni

495

Veşti bune pentru mămicile ai căror copii beneficiază de lapte praf gratuit. În cursul zilei de ieri, stocul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj a fost refăcut. Cele 7.600 de cutii primite sunt suficiente pentru acoperirea necesarului următoarelor luni.

Stocul de lapte praf al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj a fost refăcut, ieri. Acesta fusese epuizat după distribuirea dozelor solicitate în luna septembrie. Aşa se face că beneficiarii lunii octombrie au rămas fără lapte. Din fericire, în prima zi a lunii noiembrie, DSP Gorj a primit 7.600 doze de lapte praf. Reprezentanţii Direcţiei spun că aceste cutii sunt suficiente pentru acoperirea necesarului lunilor următoare. „A venit laptele praf şi am primit o cantitate suficientă pentru următoarele luni, inclusiv luna ianuarie 2013, luând în calcul o medie de 150 beneficiari în fiecare lună”, a declarat Letiţia Manciu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj. Distribuţia laptelui praf pentru luna noiembrie va începe, ca în fiecare lună, în jurul datei de 15. Reamintim faptul că în luna octombrie, la nivelul judeţului nostru au fost 153 de solicitări pentru lapte praf gratuit, cele mai multe venind din localităţile: Târgu-Cărbuneşti, Motru, Târgu-Jiu, Rovinari. DSP Gorj ar fi trebuit să distribuie 1.224 de doze de lapte praf.

Criterii pentru distribuirea laptelui praf
Potrivit legislaţiei în vigoare, laptele praf este distribuit numai pe criterii medicale, pentru copiii cu vârste cuprinse între 0 şi 12 luni ale căror mame prezintă contraindicaţii ale alăptării (boli grave: TBC pulmonar activ, neoplazii, caşexie, septicemie, boli psihice grave, scleroză în plăci, insuficienţă renală sau cardiacă, diabet zaharat decompensat, tireotoxicoză, mamă infectată cu HIV, tratamente cu citostatice, diazepine, anticoagulante, radioizotopi, eclampsie). În plus, vor beneficia de lapte praf copiii ale căror mame au decedat şi copiii instituţionalizaţi sau daţi în plasament. Prescrierea laptelui praf se va face gratuit, pe reţetă, de către medicul de familie. Fiecare bebeluş primeşte câte opt cutii pe lună.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here