Adeverinţe de la APIA pentru fermierii care îşi doresc credite bancare

510

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj informează că a început eliberarea adeverinţelor pentru beneficiarii Schemei de Plată Unică pe Suprafaţă şi beneficiarii Plății redistributive – Campania 2015, care intenţionează să acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente de la Băncile care au încheiat Convenţii cu Agenţia.

Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii garantează creditele acordate de bănci fermierilor, în cadrul acestui tip de convenţie. Potrivit convenţiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, centrul judeţean/local APIA unde acesta a depus cererea în Campania SAPS 2015 va elibera o Adeverinţă prin care confirmă faptul că Beneficiarul a depus cererea unică de plată pentru schemele de plăți directe pentru anul 2015 şi că au fost finalizate controalele şi verificările administrative asupra Cererii de plată a Beneficiarului, până la data emiterii Adeverinţei, conform reglementărilor în vigoare. „Pot beneficia de această adeverinţă fermierii selectaţi la controlul pe teren (clasic sau teledetecţie) numai după finalizarea acestor controale. În adeverinţă se va menţiona suprafaţa determinată pentru plată în cadrul schemei SAPS şi plăţii redistributive şi faptul că beneficiarul nu face obiectul excluderilor de la plată la data emiterii acesteia, precum şi că îndeplineşte condiţiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislaţia în vigoare”, transmite conducerea APIA Gorj.
Valoarea creditului va fi de până la 90% din suma cuvenită aferentă SAPS și Plății redistributive, respectiv 72,69 euro/hectar euro/ha pentru SAPS și 5,00 euro/hectar pentru primele 5 ha și de 46,75 euro/hectar pentru restul de 25 ha pentru Plata redistributivă, denominată în lei astfel: pentru creditele acordate de Banca Creditoare până la data de 29.09.2015 inclusiv, la cursul leu/euro comunicat de Banca Centrală Europeană la data solicitării creditului/semnării contractului de credit; pentru creditele acordate de Banca Creditoare începând cu data de 30.09.2015 inclusiv, la cursul leu/euro comunicat de Banca Centrală Europeană din data de 30.09.2015.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here