10 – Murul fără țepi – 1
1 – Importanța culturii
Murul – Rubus fruticosus face parte din familia botanică Rosaceae și este un arbust care crește în stare sălbatică în toată zona temperată, dar la începutul secolului trecut a fost luat și în cultură, mai întâi în Anglia și America și apoi s-a extins peste tot. Formele sălbatice au spini drepți sau curbați pe tulpini și ramificații, iar unele varietăți chiar și pe pețiolul, codița, frunzelor. Prin puternice lucrări de ameliorare genetică au fost create numeroase soiuri fără țepi, spini – thornfree – care sunt mult mai viguroase decât cele sălbatice, mult mai productive, mai ușor de exploatat, dar mai puțin rezistente la ger și inferioare calitativ celor sălbatice. La noi în țară murul fără țepi a fost introdus în cultură abia în anul 1979, prin culturi pe suprafețe reduse la Băiculești, Băilești, Florești, Mărăcineni și Petroșani. Fiind destul de sensibil la gerurile de peste iarnă, poate degera la geruri prelungite de – 12-150 C. Are cele mai bune condiții de creștere în partea centrală și nordică a județelor Gorj, Mehedinți și Vâlcea, dar protejat peste iarnă poate fi cultivat în toată țara. Consumul național de mure este destul de redus și majoritatea cantităților provin din flora spontană, ca fructe de pădure, ceea ce sporește mai ales valoarea terapeutică a acestui produs. În 100 gr mure provenite din culturile fără țepi se găsesc în medie: substanțe energetice – 43 kcal, lipide total – 0,5 gr din care lipide polinesaturate – 0,3 gr, proteine – 1,4 gr, carbohidrați – 10 gr din care fibre alimentare – 5 gr, zahăr – 3,5-6,0 gr, sodiu – 1,0 mgr, potasiu – 162 mgr, calciu – 29 mgr, fier – 0,6 mgr, magneziu – 20 mgr, vitamina A – 214 UI, vitamina C – 21 – 41 mgr, iar frunzele conțin tanin, acizi organici, flavone, au efect astringent și tonic, fapt pentru care se folosesc pentru gargară în inflamarea gingiilor, gurii sau gâtului, în gastroenterite și colite abdominale sau ca tonifiant al organelor digestive. Fructele se consumă în stare proaspătă sau prelucrate în dulceață, gem, lichioruri (celebra murată), peltea, suc, sirop, gem, marmeladă, jeleu sau în cofetărie. Plantele ca atare pot fi folosite la construirea de garduri fructifere ornamentale, iar cele sălbatice chiar la garduri de protecție datorită spinilor de pe ramuri sau pentru prevenirea și combaterea eroziunii de suprafață a terenurilor în pantă.
2 – Puțină morfologie. Murul are rădăcină ramificată, puternic ancorată în sol, întinsă pe suprafață mare ceea ce îi permite să exploreze un volum mare de sol și deci să-și gasească ușor hrana. Pe rădăcini se află numeroși muguri ceea ce permite înmulțirea plantei și producerea de material săditor prin butași de rădăcină. Tulpina este multiplă, alcătuită din mai multe tulpini lungi care pornesc din zona coletului, de la suprafața solului. La plantele sălbatice, cu țepi, tulpinile ajung la 2,5 – 3,0 m lungine, iar la soiurile fără țepi aceste tulpini pot atinge chiar 6,0 – 8,0 m lungime. La plantele sălbatice sau unele soiuri cultivate, pe tulpini se află spini mai lungi sau mai scurți, drepți sau încovoiați, iar culoarea variază cu soiul, vârsta și condițiile de cultură de la verde la roșu sau chiar brun. Vârfurile tulpinilor târâtoare pot genera noi plante la contactul cu solul și de regulă se pretează marcotajului orizontal. Frunza este imparipenat sau palmat compusă din 3 – 7 foliole a căror mărime crește de la bază spre vârf, iar la unele soiuri se pot găsi chiar spini pe pețiolul (codița) de 5 – 7 cm sau chiar și pe nervura principală. La baza pețiolului se formează de regulă o pereche de foliole (frunzulițe) asemănătoare cornițelor de melc. Florile sunt mari, formate din 5 petale albe sau roz, cu nectar la bază a cărui secreție începe chiar înainte de deschiderea florilor și continuă și după scuturarea petalelor. Din nectarul și polenul acestor flori albinele produc o miere de foarte bună calitate. Florile sunt grupate câte 8 – 10 în cimă pe lăstarii noi, în creștere aflați pe ramurile de 2 ani. La baza frunzelor se formează doi, mai rar trei muguri, din care unu este principal, mai mare, acoperit cu solzi și perișori verde-argintii. Acesta în anul următor (doi) va genera lăstari fructiferi. În condiții excelente de cultură sau la distrugerea mugurelui principal se pot produce lăstari fructiferi și din mugurii secundari. Fructul – mura – este o drupă alcătuită din mai multe drupeole care conțin câte o sămânță, de culoare negru-lucios sau roșu-închis, acoperită cu pruină. La soiurile timpurii maturarea fructelor are loc în perioada iulie – august, iar la cele tardive în perioada august – octombrie.
3 – Cerințele față de condițiile de mediu. Murul de cultură este mai pretențios decât cel sălbatic față de acești factori. Ne vom referi în continuare doar la soiurile cultivate. Față de temperatură murul cultivat este pretențios atât în perioada de vegetație, cât și în cea de repaus. Iarna la – 120 C sunt afectați mugurii, iar la – 150 C este afectat și lemnul dacă acestea sunt de durată. Lumina poate fi de semiumbră la murul de pădure, dar cel cultivat dă recolte mari și de calitate bună doar la o bună iluminare, în locurile bine însorite. Murul consumă cantități mari de apă, dar nu suportă deloc excesul căci pier mugurii de pe rădăcini. Seceta la înflorit și legare reduce numărul fructelor legate, în perioada de creștere și maturare oprește creșterea și fructele rămân mici, fără gust sau nu se coc. Cele mai favorabile zone sunt cele cu peste 750 mm precipitații sau irigate. Murul preferă solurile semigrele, argilo-nisipoase, fertile, cu pH-ul slab acid ( 6,2 – 6,5 ) și apa freatică mai jos de 0,7 m. Curenții de aer pot depune praf pe mure făcându-le improprii consumului în stare proaspătă, de aceea se recomandă cultivarea murului în terenuri adăpostite sau protejate cu perdele de protecție.
Dacă toate astea fi-vor respectate…
Ing. Ion VELICI
