10 – Murul fără țepi – 3
5 – Producerea materialului săditor de mur
Murul se înmulțește numai pe cale vegetativă, prin butași de rădăcină, de tulpini, marcotaj sau drajoni, mai rar prin altoire sau despărțirea tufei.
1 – Înmulțirea prin marcote se folosește mai ales pentru murul de pădure și constă în aplecarea tulpinilor pe direcția rândului, primăvara devreme, înainte de pornirea în vegetație și îngroparea lor la 5 – 6 cm în pământ cu vârful afară. În primăvara anului următor se scot din sol și se fragmentează în porțiuni de 25 – 30 cm. Din tulpina marcotată au dat multe rădăcini, dar și lăstari aerieni. Astfel dintr-o singură tulpină se pot obține 7 – 8 plante noi. Nu se folosește mai ales la soiul Loganberry.
2 – Înmulțirea prin drajoni se practică la mur pe scară redusă, deoarece majoritatea soiurilor de mur au o slabă drajonare și constă în scoaterea la plantare a drajonilor cu sol pe rădăcini și plantarea lor imediată la locul definitiv. Nu se folosește la soiurile Loganberry și Smoothstem.
3 – Înmulțirea prin butași de rădăcini se folosește la majoritatea soiurilor de mur cultivate cu excepția soiurilor de mur fără ghimpi Evergreen și Boysenberry căci plantele astfel obținute produc ghimpi pe tulpini. Rădăcinile destinate butășirii se scot toamna cu plugul sau cazmaua, iar cele mai groase de 4 mm rețin și se fasonează în butași de 10 cm și se stratifică în nisip umed peste iarnă. Primăvara acești butași se plantează direct în câmp în rigole adânci de 6 – 8 cm, oblic, la 10 cm distanțați pe rând și la 1 m între rânduri. Peste butașii astfel plantați se pune un strat subțire de mraniță și apoi se acoperă cu 1 – 2 cm de pământ. După 20 – 25 de zile răsar primii lăstari. Se menține tot anul terenul curat de buruieni, se combat bolile și dăunătorii și se udă în caz de secetă. De aici butașii se scot și pot fi plantați la locul definitiv după tehnologia cunoscută.
4 – Înmulțirea prin butași de tulpină se practică mai ales la murul fără ghimpi primăvara devreme prin plantarea butașilor din lăstarii de un an cărora apoi li se aplică aceeași tehnologie ca la butașii de rădăcină.
5 – Înmulțirea prin butași verzi este mai dificilă și constă în plantarea în prima jumătate a lunii iunie în spații protejate, răsadnițe, solarii sau sere, a vârfurilor de creștere lungi de 6 – 7 cm cărora li s-au îndepărtat toate frunzele cu excepția celei din vârf. Butașii aceștia se plantează la adâncime de 3 – 4 cm în schemă de 4 / 8 cm încăpând astfel 300 butași / mp în substrat de turbă, nisip, perlit, singure sau amestecate în diverse proporții. După plantare se asigură o umiditate de 95 – 98 % care apoi se reduce treptat după prindere. Când lăstarii au 25 cm lungime se transplantează în câmp deschis unde se țin până la plantare.
6 – Înmulțirea prin butași lignificați constă în recoltarea tulpinilor toamna, după căderea frunzelor, fasonarea lor la 50 -70 cm și stratificarea peste iarnă în nisip umed sau în pungi duble din polietilenă, în încăperi întunecoase, la 1 – 2 grade C temperatură. Peste iarnă aceste tulpini se fasonează în butași de 1 – 2 ochi și se păstrează în continuare în aceleași condiții, dar în poziție verticală pentru a favoriza calusarea. Primăvara acești butași se plantează în spații protejate și li se aplică aceeași tehnologie ca și butașilor verzi.
7 – Înmulțirea prin butași semilignificați este asemănătoare cu cea prin butași verzi cu deosebirea că recoltarea lor se face în lunile august – septembrie, iar lăstarii trebuie să nu fie mai groși de 7 – 10 cm.
8- Înmulțirea prin altoire sau prin despărțirea tufei se practică mai rar, în unitățile specializate, pentru inmulțirea soiurilor foarte valoroase. Altoirea se face în triangulație, cu fragmente de tulpină de 1 – 2 ochi pe butași de rădăcină.
În toate cazurile pe timpul verii lăstarii se scurtează la 40 – 45 cm pentru ramificare anticipată.
10 – Murul fără țepi – 4
6 – Înființarea plantației de mur. Murul are neapărată nevoie de sistem de susținere care de cele mai multe ori este spalierul. Schemele de plantare presupun aproape totdeauna distanța între rânduri de 3,00 m, iar pe rând de 1,0 – 2,0 m în funcție de vigoarea soiului. Cel mai adesea se plantează primăvara devreme, în gropi de 50 / 50 / 50 cm după tehnologia cunoscută. În acțiunea de documentare pentru acest articol am văzut pe internet un mic film dedicat chiar acestei lucrări care este cel mai bun exemplu de modul cum nu trebuie făcută această operațiune căci se planta în pământ nemărunțit care lăsa multe goluri cu aer în care viitoarele rădăcini vor mucegăi; pământul nu era amestecat cu mraniță și nici nu se fasonau sau mocirleau rădăcinile puieților. Dacă voi menționa că la groapă s-a pus foarte puțin bălegar veți avea imaginea clară despre modul cum se tratează superficial, fără responsabilitate o lucrare al cărei efect trebuie să dureze peste 30 de ani. Vă rog să nu procedați astfel niciodată. Sistemul de susținere – spalierul – trebuie instalat chiar după plantare spre a reduce vârful de activitate din primăvara anului următor când este foarte necesară conducerea și susținerea noilor tulpini și ramificații de mur. Unele soiuri de mur rodesc chiar din anul doi și au mare nevoie de o coroană aerisită, rarefiată. Distanța între spalieri este de 8 – 10 m, primul etaj de sârmă se instalează la 80 cm deasupra solului, iar următoarele la 40 cm între ele până în vârful spalierului, la înălțimea de 2 m a acestuia, realizându-se astfel 4 etaje simple de sârmă pe care se leagă ramurile din anul 2 sau creșterile și ramificările anuale. Cea mai bună metodă de conducere a tulpinilor de mur pe spalier este sub formă de evantai unde distanța între acestea este de 30 – 40 cm, suficient de mare pentru a face loc și creșterilor anuale. Celelalte metode de conducere, cu un arac sau cu doi araci, presupun o tufă înghesuită, neaerisită, insuficient luminată, de-a dreptul inestetică, iar frunzele și fructele de la baza lor se pot contamina ușor prin stropii de ploaie ricoșați de pe sol. Dacă ținem cont că doar 4 – 5 tufe de mur sunt suficiente pentru a satisface nevoile unei familii, realizăm că efortul material este extrem de mic, iar beneficiul foarte mare. Murul susținut pe spalier poate fi ușor întreținut curat de buruieni și i se pot ușor aplica și celelalte lucrări tehnologice, inclusiv combaterea bolilor sau a dăunătorilor, precum și recoltatul.
7 – Întreținerea plantației de mur presupune în primul rând afânarea solului și combaterea buruienilor care în plantațiile conduse pe spalier se poate realiza ușor cu o motosapă sau un motocultor, inclusiv pe rând, deoarece ramurile sunt sus și se poate introduce ușor unealta agricolă pe sub ele. Este bine ca pe sub mur terenul să fie “ogor negru ” adică să fie curat de buruieni. Practic este exclusă aplicarea ierbicidelor la această cultură. Deoarece murul rodește abundent se impune susținerea lui cu o fertilizare abundentă. Cele mai bune îngrășăminte sunt desigur gunoiul de grajd și îngrășămintele chimice complexe cu 3 elemente (azot, fosfor și potasiu), dar azotul să nu fie dominant. Fertilizarea se face din doi în doi ani cu 30 – 40 t gunoi de grajd binecompostat pe hectar, precum și 300 – 400 kg sare potasică și 300 kg superfosfat simplu pe hectar împrăștiate primăvara pe toată suprafața și încorporate imediat în sol prin lucrarea cu motosapa. Se exclude de la fertilizare orice îngrășământ simplu cu azot, sau complexele în care acesta deține ponderea, deoarece induce creșterea luxuriantă a plantelor, nematurarea tulpinilor și ramificațiilor cu efect sigur de degerare peste iarnă. Este preferabilă nefertilizarea decât administrarea excesivă de azot. Îngrășămintele chimice se pot administra fracționat, înaintea fiecărei lucrări cu motosapa. Murul are cel mai mare consum de apă de la înflorit până la intrarea în pârgă a murelor, iar dacă aceasta este deficitară se reflectă imediat în fructe care rămân mici, nu se coc, au calitate slabă sau chiar cad de pe plante. De aceea este bine ca în condiții de secetă să fie aplicate udări cu norme mici (3 – 400 mc apă / ha) repetate la 10 – 12 zile. Cea mai bună metodă de irigare este pe brazdă sau prin picurare cu dispunerea tuburilor conducătoare și distribuitoare de apă bilateral la o depărtare de 40 – 50 cm de plante. Irigând prin picurare se face cea mai mare economie de apă. În apa de irigare se poate introduce must de grajd obținut în aceleași condiții ca și pentru legume. Apa, mai ales cea cu must de grajd nu trebuie să ajungă pe frunzele plantelor de mur căci le provoacă arsuri. Să nu uităm că plantele cultivate sunt mai sensibile decât cele sălbatice din care provin. Începând cu faza de pârgă nu se mai irigă pentru a permite fructelor, dar și plantelor, să acumuleze zaharuri în țesuturi. Astfel fructele capătă calități gustative superioare, iar tulpinile și ramurile suportă mai ușor stresul de peste iarnă.
Dacă toate astea fi-vor respectate…
Ing. Ion Velici
