1 – Importanța culturii
Coacăzul negru – Ribes nigrum – face parte din familia botanică Saxifragaceae alături de căpșun, frag etc. În Europa se cultivă de peste 400 de ani, mai întâi în țările baltice de unde a evoluat în celelalte țări. Totuși originea este din Asia unde există în stare sălbatică în zonele temperate mai umede și răcoroase. Pe la 1630 a ajuns și în America. În Europa se cultivă peste 330.000 ha, adică aproape 98 % din toată suprafața ocupată de cultură pe glob. În România pe la 1850 se cultiva în unele grădini, mai ales în Transilvania, iar acum ocupă areale importante în zonele submontane din Vâlcea, Dâmbovița (Pucioasa, Câmpulung Muscel), Suceava (Todirești), Maramureș (Sighetul Marmației), Bistrița-Năsăud, Miercurea Ciuc și altele. Cultura urcă până pe la altitudini de 840 m sau chiar 1020 m în Mioarele județul Argeș. Cultura este apreciată mai ales pentru valoarea terapeutică a fructelor care în 100 gr suc conțin 9,5 gr zaharuri, 2,1 gr acizi, 0,9 gr proteine, 0,6 gr cenușă, 56,8 gr calciu, 4,5 gr fier, 36 mg fosfor, 316 mg potasiu, 2,8 mg sodiu, 3,5 mg zinc, 1,5 mg cupru, 3,4 mg clor, 0,01 mg flor, 0,1 mg caroten, 0,06 mg vitamina B1, 0,01 mg vitamina B2, 150 mg vitamina C, precum și cantități însemnate de vitamina PP și B6. Coacăzele negre se pot consuma proaspete, congelate sau sub formă de suc, sirop, compot, marmeladă, gem, jeleu, lichior, vin etc. Din frunze, vârfuri de lăstari și fructe se prepară ceaiuri calmante recomandate în bolile de inimă sau stomac. Coacăzul negru este o specie care se înmulțește relativ ușor, este precoce intrând pe rod din anul doi de la plantare și este în plin potențial de rodire din anul patru. Tehnologia de cultură nu este deloc complicată așa că se poate cultiva relativ ușor în grădinile familiale.
2 – Puțină morfologie. Coacăzul negru are sistem radicular superficial, majoritatea rădăcinilor sunt în stratul 10 – 30 cm adâncime, foarte rar ajunge pe la 70 cm, puternic ramificat. Partea aeriană – coroana – este sub formă de tufă alcătuită din tulpini de diferite vârste care pot atinge 120 cm înălțime. Creșterile anuale sunt cu atât mai viguroase cu cât provin din muguri mai apropiați de baza tulpinilor. Acestea au scoarța de culoare gălbuie care se poate trage în fâșii neregulate. Îmbătrânind această scoarță se închide la culoare. Tulpinile de 2 – 3 ani dau cele mai mari producții, acestea scad pe măsură ce tulpinile înaintează în vârstă. Ramurile de rod sunt constituite din prelungirile anuale ale tulpinilor și ramurilor laterale. Ele trăiesc doar 1 – 2 ani. Cele situate pe lemn de 2 și 3 ani dau cele mai mari producții. Mugurii sunt solitari amplasați la subsuoara frunzelor de pe toată lungimea ramurilor. Mugurii vegetativi conic-alungiți, cu vârful ascuțit, se formează în jumătatea inferioară a creșterilor anuale, iar cei de rod „mai borțoși ” se formează în jumătatea superioară a acestora. Cei de la mijlocul ramurilor dau cele mai mari și mai frumoase fructe. Diferențierea mugurilor are loc în iulie-august, după recoltarea fructelor. Frunzele sunt mari, cu suprafața vălurată și marginea îndoită, au pe fața inferioară peri glandulari care la atingerea sau strivirea frunzelor degajă un puternic miros foxat, specific acestei plante. Florile, câte 8 – 10 sunt dispuse în racem (ciorchine) și se deschid eșalonat pornind de la baza ciorchinelui. Înfloritul începe primăvara devreme și durează 14 – 15 zile. Fructele sunt bace (boabe) de formă globulos-ovală, de culoare neagră și poartă o parte din învelișul floral sub formă uscată. Ele se maturează în cca 60 zile de la fecundare, eșalonat, în ordinea înfloririi. Pulpa fructului este incoloră sau verzuie, are gust acru sau acru-dulceag și aromă foxată, specifică.
3 – Cerințele față de mediu Coacăzul este o plantă de climat umed și răcoros, reușește bine în zonele premontane, de deal și coline, cu peste 600 mm precipitații anual. Rezistă bine la ger, dar poate fi afectat de brume și înghețuri târzii. Temperatura optimă în perioada de vegetație este de 17 – 180C, dar căldurile mari după înflorire pot provoca deprecierea sau căderea fructelor. Lumina are un rol important în viața plantei, dar suportă bine și semiumbra din plantațiile tinere de pomi fructiferi unde se poate cultiva intercalat. Coacăzul negru preferă solul mijlociu spre greu, luto-argilos, permeabil, fertil, suficient de reavăn și cu pH = 5 – 6,8. Apa freatică trebuie să fie mai jos de 1,2 m de la suprafață. Sunt contraindicate terenurile cu exces chiar și temporar de umiditate căci provoacă putrezirea rădăcinilor. Se evită și terenurile expuse vânturilor dese și puternice deoarece împiedică zborul albinelor și nu se poate face polenizarea sau se scutură boabele coapte.
Dacă toate astea fi-vor respectate…
Ing. Ion VELICI
