Agricultura pe înţelesul tuturor – Arbuștii fructiferi – 9 – Lămâiul de apartament – 1

1 – Importanța culturii
Lămâiul – Citrus limon (lemon) – face parte din familia botanică Rutaceae și este orginar din sud-estul Orientului, sudul Chinei, trecând prin sudul Europei, deci din zone cu climat cald și amplitudine mică a temperaturilor, bine luminate și cu umiditate relativă a aerului destul de ridicată. Ca plantă de interior a fost crescută încă de pe vremea împăraților romani, dar regele Franței, Ludovic al XIV-lea (Regele Soare), a fost cel care a ridicat la nivel de artă creșterea lămâiului în spații închise. Pe lângă efectul decorativ și odorizant al spațiului în care este crescut lămâiul furnizează gazdei și fructe foarte valoroase pe tot parcursul anului, căci lămâiul este o plantă semper virens, adică permanent verde, chiar și iarna dacă staționează în condiții optime de creștere, și destul de longeviv căci poate trăi și 40 – 50 ani. Fructele sale, lămâile, sunt folosite atât ca aliment, cât și ca medicament, mai ales pentru revigorarea organismului sau în combaterea arterosclerozei. Valoarea lor terapeutică este dată mai ales de conținutul ridicat în acid citric (peste 7 %) și vitamina C (60 – 165 mgr / 100 gr fruct), dar și în substanțe minerale ca fosfor – 22 mgr, potasiu – 240 mgr, calciu – 40 mgr, precum și în alte vitamine ca PP – 0,1 mgr sau B1 – 0,07 mgr. În vârful lăstarirol conținutul de vitamina C poate ajunge la 800 mgr / 100 gr material iar din flori și coaja fructelor se pot extrage uleiuri eterice.
2 – Puțină biologie și morfologie. Lămâiul are rădăcină superficială și întocmai ca și portocalul, mandarinul sau grape-fruitul nu are perișori absorbanți pe rădăcinuțe, ci formează micorize prin care absoarbe apa și substanțele hrănitoare din sol. Micorizele sunt asciații simbiotice de plante și ciuperci pe rădăcini prin ale căror hife (ramificații) planta absoarbe din sol apa și substanțele hrănitoare. De aceea la transplantarea în ghivece sau vase mai mari la exteriorul balotului de pământ de pe rădăcini se vede o țesătură albă care nu trebuie distrusă și nici pământul îndepărtat căci se înlătură aceste micorize și astfel se reduce simțitor puterea de absorbție a plantei, ceea ce poate conduce chiar la moartea ei dacă distrugerea este masivă. De regulă tulpina plantelor de apartament, la noi în țară numai astfel se crește lămâiul, este foarte scurtă, 20 – 30 cm, iar coroana cea mai aspectuoasă, dar și cea mai productivă este cea globuloasă, rarefiată pentru aerisire și iluminare corecte. Frunzele lămâiului sunt persistente, trăiesc 2 – 3 ani și se reînnoiesc eșalonat tot timpul anului. Sunt și parfumate, ceea ce ridică valoarea lămâiului ca plantă de apartament. Căderea masivă a frunzelor este semn de accident tehnologic și trebuie remediat imediat altfel poate muri planta. Lămâiul se poate desfrunzi temporar numai pe timpul iernării, în condiții de temperatură, lumină și umiditate reduse. Pentru o bună creștere și rodire planta are nevoie de 10 frunze pentru fiecare fruct din coroană, precum și de alte frunze active pentru hrănirea plantei. Un dezechilibru în acest sens poate distruge planta de aceea primăvara la începutul înfloririi dar și pe parcursul întregului an trebuie reglată încărcătura de fructe în funcție de numărul de frunze din coroană. Când se procedează la rărirea fructelor aflate în excedent se va urmări și răspândirea acestora uniform în coroană. Unor persoane aceste amănunte le poate induce o idee că este dificil de crescut lămâiul acasă dar aceste detalii vă vor ajuta să realizați plante frumoase și cu rod bun, încântare pentru ochi și nu numai. Adesea planta însăși aruncă surplusul de rod, mai ales la începutul înfloririi, și își reține o încărcătură de rod pe care o poate duce până la capăt. Florile lămâiului sunt hermafrodite (ambele sexe se află în aceeași floare), grupate 3 – 7 pe același ax, iar polenul lor este lipicios, motiv pentru care polenizarea acestor plante nu se poate face cu ajutorul vântului sau al altor curenți de aer, motiv pentru care se recomandă ca la înflorire să se favorizeze accesul albinelor la aceste plante prin deschiderea ferestrelor sau scoaterea plantelor afară, desigur după o prealabilă acomodare a acestora la noile condiții de temperatură și lumină. Fructul este o bacă (hesperidă) variabilă ca formă și mărime după soi și condițiile de creștere. Fructele sălbatice pot conține până la 35 semințe, dar cele altoite doar 1 – 3 în fruct. De la legare, scuturarea florii, până la coacerea fructului pot trece 180 – 220 zile uneori chiar și un an, perioadă în care apar mereu noi flori și fructe. În prima fază fructele cresc foarte repede după care ritmul de creștere se reduce mult și încetează complet la intrarea în pârgă.
3 – Cerințele tehnologice și de mediu. Lămâiul începe să vegeteze când temperatura aerului trece de 10 – 120 C, iar cea a solului de 11 – 120 C și încetează la peste 320 C. Este recomandabil ca pe tot parcursul anului temperatura solului sau a apei pentru udat să fie cu 1 – 20 C superioară temperaturii aerului. Lămâiul este foarte sensibil la temperaturile scăzute, astfel că fructele degeră la – 1,20 C până la 2,60 C, lăstarii tineri și frunzele la – 3-40 C, ramurile de 2 – 3 ani la – 50 C și sub – 7-90 C degeră toată planta. Față de lumină lămâiul are cerințe variabile cu fenofaza de vegetație, temperatura aerului și cea a solului. Dacă iluminarea este redusă cad masiv frunzele, dar rezistă timp de 3 – 4 luni la temperatură de minimum 40 C iarna cu condiția ca iluminarea și umiditatea să fie în concordanță cu temperatura. Mutarea plantei la iluminare directă trebuie făcută cu o prealabilă acomodare la aceasta căci lumina directă poate provoca arsuri pe frunze și acestea pot cădea masiv. Este preferabil ca vara lămâiul să fie ținut în verande, pe terase acoperite sau să fie trecut la umbră în intervalul orar 12 – 15 când aceasta este foarte puternică. Pentru apă lămâiul are cerințe reduse însă nu suportă bine nici seceta, dar mai ales nici umiditatea excesivă a solului căci pot muri ciupercile din micorize și atunci planta nu se mai poate hrăni și piere. Și umiditatea aerului este importantă căci în exces favorizează bolile și dăunătorii iar în deficit solicită prea mult plantele și de aceea în zilele cu uscăciune a aerului se recomandă pulverizarea periodică de apă în aerul înconjurător. Lămâiul preferă solurile neutre sau slab alcaline, fertile și cu un drenaj bun al apei.
Dacă toate astea fi-vor respectate…
Ing. Ion VELICI