Toate culturile agricole necesită sprijin susținut în lupta cu buruienile căci acestea prin caracterul lor sălbatic au o forță mare în concurența pentru apă, hrană și lumină cu plantele din cultura respectivă. În fond ce se poate considera buruiană? Buruiană este socotită orice plantă de cultură sau sălbatică care crește nedorit alături de plantele din cultură. De cele mai multe ori acestea sunt sălbatice și cu o mai mare capacitate de extragere din sol a apei și elementelor nutritive decât au plantele cultivate care prin ameliorare au pierdut mult din vigoare și virulență. Buruienile au și o viteză de creștere mai mare decât plantele de cultură și astfel le sufocă ușor ceea ce poate conduce chiar la compromiterea totală a culturilor. Pentru a preveni aceste accidente tehnologice nedorite fermierii au la îndemână un spectru larg de produse chimice de sinteză în cazul agriculturii clasice sau unele metode agrotehnice în cazul agriculturii ecologice. Desigur cele mai sănătoase metode, pentru oameni și natură, sunt cele ecologice, dar efectul acestora nu este nici pe departe la fel de mare precum cele chimice și nici producțiile obținute nu sunt prea mari dar sunt mult mai sănătoase deși mai scumpe. Ne vom ocupa în acest articol de combaterea chimică a buruienilor din culturile de grâu, orz, orzoaică, triticale și ovăz. Comun acestor culturi este faptul că această operațiune se poate face numai în vegetație, iar în principal rezistența acestor culturi este în principal cea de natură mecanică, prin perișorii care acoperă tinerele frunze pe ambele fețe. Astfel picăturile de soluție care cad pe plantele de cultură se opresc pe vârful perișorilor de pe frunze și neajungând la epiderma acestora nu pătrund în plantă și astfel se asigură selectivitatea culturilor pentru aceste ierbicide.
Dacă aplicarea ierbicidelor se va face prea timpuriu perișorii de pe frunze fiind prea puțin dezvoltați nu vor putea suporta greutatea picăturii de soluție și prin aplecare vor face contactul epidermei frunzei cu soluția ierbicidă care astfel poate pătrunde și în planta de cultură care va fi afectată în măsura în care aceasta este în concentrație mare. Acest fapt se poate produce și când ierbicidarea se face prea târziu, stadiu în care perișorii de pe frunze sunt acum mai rarefiați și picăturile de soluție pot pătrunde printre ei și prin epiderma frunzei va pătrunde ierbicidul în semiplante cu același efect fitotoxic. De aceea este extrem de important ca ierbicidarea să se facă în perioada optimă pentru aceasta ca să se asigure astfel protecția culturii la efectul fitotoxic și pentru ea al ierbicidelor. La cerealele păioase această perioadă a fost stabilită exact între fenofazele înfrățire și împăiere. Împăierea este acea fază când cerealelor păioase le-au apărut primele internodii, primele intervale între două noduri succesive ale viitoarelor tulpini pai ale plantelor. În afara acestui interval majoritatea ierbicidelor recomandate pentru păioase devi fitotoxice pentru culturile pe care s-au aplicat. Buruienile au și ele sensibilitate sau rezistență la aceste ierbicide și cunoașterea exactă a sortimentului existent ajută la alegerea corectă a produselor de folosit. Astfel pentru lanurile cu buruieni sensibile la acidul 2,4 D (rapiță, lobodă, pălămidă etc) la toate culturile de cereale păioase se utilizează DMA 6 sau Sardem; pentru lanurile infestate cu buruieni rezistente la 2,4 D (roman, pelin, mac, turiță, susai, volbură etc) recomandăm: Oltisan, Icedin, Lintur, Sansac, Mustang, Lotus, Buctril, Glem, Grodil.
Pentru turiță la unul din produsele de mai sus se adaugă în soluție Starane sau Tomigan îar pentru iarba vântului și ovăz sălbatic în același mod se adaugă Topic, Assert, Puma sau Grasp + Atplus. Aceste amestecuri nu pot fi aplicate în culturile de ovăz.
Ing. Ion VELICI
