Agricultura pe înțelesul tuturor – Protecția fitosanitară a legumelor

844

Ca și la oameni, tot așa și la culturile agricole, dar mai ales la legume, prevenția, prevenirea oricăror anomalii de sănătate este nu numai mai ieftină, ci și mai comodă și sigură decât orice metode curative. Unele dintre aceste măsuri presupun doar un simplu efort de inteligență și voință, altele însă presupun și unele cheltuieli materiale sau consum de substanțe chimice. Astfel:
1 – Rotația culturilor este cea mai la îndemână măsură agrotehnică oricărui cultivator de legume, și cea mai ieftină. Se știe de către oricine că există boli și dăunători care atacă mai multe specii de plante și de aceea se impune respectarea cu strictețe a revenirii aceleiași grupe de specii legumicole, de exemplu solanofructoasele (ardei, cartofi, tomate, vinete), bulboasele (ceapă, ardei, praz), rădăcinoasele (morcovi, pătrunjel, păstârnac, ridichi, sfeclă) leguminoasele (bob, fasole, mazăre) etc pe același loc mai devreme de 3 – 4 ani. Aceasta presupune de fapt alcătuirea și repectarea cu strictețe a unui simplu asolament legumicol, subiect detaliat de noi într-un număr anterior al acestui ziar. Trebuie să recunoaștem că nu poate fi invocat de către nimeni niciun impediment tehnic, ci doar comoditatea în aplicarea acestei măsuri.
2 – Arătura de toamnă este o altă metodă total necostisitoare aflată la îndemâna oricui. În micile grădini familiale această lucrare se traduce prin săpatul la cazma și lăsarea terenului peste iarnă sub formă de bulgări mari care să permită atât luminii, cât și apei, aerului și mai ales gerului de peste iarnă să pătrundă adânc în sol și astfel să distrugă germenii patogeni și dăunătorii din solul lucrat, ba chiar și mai adânc. De asemenea, fenomenele meteorologice de peste iarnă lucrează pozitiv și asupra solului provocând structurarea acestuia, creșterea fertilității sale și totodată se încorporează și descompun resturile vegetale, de asemenea, cu efect benefic asupra însușirilor naturale ale solului.
3 – Hibrizi și soiuri sănătoase și rezistente la agenții patogeni specifici zonei este un alt mijloc necostisitor aflat la îndemâna oricărui legumicultor. Nu alergați după materiale ispititoare din import, produsele școlii agricole românești sunt net superioare acestora atât calitativ, cât și din punct de vedere al sănătății lor sau a consumatorilor. Această măsură presupune desigur și participarea conștientă și conștiincioasă a comercianților de semințe și material săditor care însă pot fi stimulați să facă aceasta prin cererea expresă a acestor semințe și material săditor exprimată de legumicultori.
4 – Irigarea culturilor legumicole de preferință prin metoda picurării sau pe brazde poate reduce foarte mult riscul infestării secundare a acestor culturi mai ales cu agenți patogeni și îmbolnăvirea lor căci stropii ploilor sau cei ai apei de aspersiune lovind solul se încarcă cu praf purtător la rândul lui de agenți patogeni și ricoșând ajung pe plante pe care le contaminează și deci le îmbolnăvesc. Fenomenul se cheamă infecție sau infestare secundară.
5 – Igiena culturală care constă atât în strângerea resturilor culturale, în care s-au adăpostit destui agenți patogeni sau dăunători, și distrugerea lor, mai ales dacă au fost atacate aceste culturi căci sunt surse foarte puternice de contaminare a viitoarelor culturi. De asemenea, trebuie extrase din culturi plantele bolnave incurabil, mai ales cele virozate căci pentru ele nu există tratamente eficiente, și distruse prin ardere. Astfel se distrug potențialele focare de infecție și se previne destul de eficient aplicarea ulterioară a unor tratamente costisitoare. Să aveți în vedere că și utilizarea uneltelor agricole de la o cultură bolnavă la alta sănătoasă poate conduce la infectarea secundară a celei din urmă.
6 – Asocierea culturilor care presupune intercalarea printre rândurile culturii de bază a unor culturi sau plante care mai ales prin uleiurile eterice pe care le emană tulbură sistemul de orientare al unor dăunători și astfel îi îndepărtează pe aceștia de plantele de cultură. Astfel printre rândurile de cartofi, tomate, vinete se plantează cimbru, busuioc, măghiran pentru îndepărtarea gândacilor din Colorado ori hrean prin cultura de usturoi pentru alungarea nematozilor. De asemenea, se inserează prin toate culturile legumicole rânduri de crăițe (Tagetes sp.) pentru îndepărtarea viermilor sârmă din sol. Redăm în tabelul de mai jos un model de asociere cu precizarea că această asociere se practica la noi “din negura vremilor” fără explicații științifice, dar cu efecte majore în protejarea recoltelor.
Iată un important mănunchi de metode și mijloace absolut necostisitoare, dar foarte eficiente pentru protecția culturilor legumicole. Acestea trebuie complementate cu alte mijloace care presupun unele costuri cum ar fi:
7 – Tratamente ale solului pentru distrugerea mai ales a dăunătorilor care de regulă sunt polifagi și care pot compromite total unele recolte. În acest sens se recomandă încorporarea periodică în sol a unor insecticide granulate care distrug viermii de orice fel, dar și greieri, coropișnițele și alți dăunători.
Din păcate, această metodă nu este selectivă, ci provoacă și moartea unor viețuitoare din sol extrem de utile agricultorilor, cum ar fi râmele. Pentru tratarea solului recomandăm Sinoratox 5 G = 30 kg / ha, Sintogril 5 G = 30 kg / ha, Grilosan = 30 kg / ha, pentru combaterea viermilor de orice fel din sol, a grierilor etc; Dazomet 90 PP = 500 kg / ha contra nematodului galicol al rădăcinilor de tomate, castraveți, salată și în seră și solar cu efect contra nematozilor tulpinilor și bulbilor, a nematozilor galicoli ai rădăcinilor, a nematozilor plantelor de seră, precum și asupra căderii răsadurilor, manei, putregaiului bazei tulpinii, fuzariozei, alternariozei, uscării vasculare ori a rizoctoniozei; Mocap 106 = 60 – 70 kg / ha care combate nematodul bulbilor de usturoi, nematodul galicol al rădăcinilor de tomate sau nematodul căpșunilor; Vydate 10 G = 50 – 60 kg / ha contra nematodului usturoiului, a gândacului din Colorado, a afidelor sau a nematozilor cartofului; Basumid granule = 500 kg / ha contra manei la sol a tomatelor, căderii răsadurilor, putregaiului bazei tulpinilor, fuzariozei, alternariozei, uscării vasculare a legumelor, rizoctomiozei cartofilor, mai ales în sere și solarii. În cazul acestor tratamente se impun măsuri adecvate pentru protecția operatorului și a mediului înconjurător;
8 – Capcane tehnice sau cu feromoni pentru prinderea mai ales a adulților aflați în febra împerecherii, dar și multor indivizi la sol ca melci, coropișnițe etc. Alcătuirea și utilizarea lor a fost descrisă în articole anterioare, precizăm că pentru obținerea capcanelor cu feromoni trebuie să consultați Unitatea Fitosanitară Județeană.
9 – Tratamente la semințe și materialul săditor cu produsele și metodele specifice fiecărei culturi care se găsesc în magazinele ce comercializează produse fitosanitare. Aceste probleme vor fi descrise de noi în articolele următoare în care vom aborda fiecare cultură aparte. Metoda este preventivă, dar și foarte prietenoasă cu mediul înconjurător căci vizează numai plantele de cultură.
10 – Combaterea mecanică și manuală a buruienilor dintre care unele pot fi vectori pentru boli sau dăunători, pentru a elimina concurența nedorită pentru apă și hrană. Practic în grădina familială terenul afectat legumelor trebuie ținut permanent curat de buruieni.
Dacă toate astea fi-vor respectate,
Restul vine de la sine apoi …
Ing. Ion VELICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here