De regulă ploile, chiar și abundente, fac bine culturilor agricole, dar atunci când sunt în exces, mai ales în exces prelungit, adesea pot provoca daune importante prin asfixierea plantelor al cărei efect direct este reducerea densității plantelor valoroase și deci reducerea potențialului productiv al culturilor, precum și modificarea structurii floristice a terenurilor în favoarea florei spontane, puțin sau deloc utilă fermierilor. Culturile agricole suportă diferit stagnarea apei (băltirea) și deci măsurile pe care trebuie să le luăm sunt diferite de la o cultură la alta. Una dintre cele mai sensibile culturi la băltire este lucerna care suportă excesul stagnant de apă doar 3 – 4 zile, deși este cea mai mare consumatoare de apă dintre plantele de cultură de la noi. Peste această limită de timp mugurii de lucernă din colete se asfixiază și astfel plantele pier. Și mugurii de pe rădăcini au aceeași soartă. În locul plantelor de lucernă pierite în primăvară vor răsări plante sălbatice care nu numai că vor înrăutăți calitatea fânurilor, dar fiind mai robuste vor domina plantele de cultură din imediata vecinătate slăbite în urma stresului hidric și în scurt timp vor pieri și acestea. Iată suficiente motive pentru a proceda de urgență la îndepărtarea apei din băltoacele din lan. Operațiunea nu este greoaie și constă în săparea unui șanț îngust și nu prea adânc prin care apa în exces să fie evacuată până într-un emisar (receptor) care să o evacueze mai departe. Mai multe asemenea șanțuri pot fi interconectate pe traseul cel mai scurt spre a reduce suprafața afectată de acestea. Lucrarea este imperativ să fie efectuată cât mai urgent spre a reduce cât mai mult timpul de stagnare a apei în băltoace. Trifoiul și gramineele perene sunt mai rezistente cu 1 – 2 zile decât lucerna la acest fenomen, dar și din aceste culturi este bine să fie eliminată cât mai urgent apa în exces, stagnantă. Nici cerealele păioase (grâu, orz, triticale) nu suportă timp prea îndelungat acest exces. Durata rezistenței lor la băltire depinde foarte mult de stadiul de creștere al plantelor. Astfel plantele abia răsărite sau cele puternic crescute, cu rozeta frunzelor întinsă la sol sunt mai puțin rezistente decât cele cu creștere medie. Aici își spune cuvântul calitatea lucrărilor agrotehnice efectuate pentru înființarea culturilor. Dacă terenul nu este neted, ci cu coame și șanțuri este lesne de înțeles că plantele din porțiunile mai joase sunt cel mai puternic și nedorit afectate. Cel mai puțin afectat de acest exces sunt triticalele, care au moștenit de la secară o oarecare rezistență mai îndelungată la acest fenomen. Oricât de mult ar suporta plantele de cultură stagnarea apei acest lucru afectează negativ potențialul de producție al acestora. Combaterea excesului de apă stagnant din aceste culturi se pote face în același mod ca și la lucernă. Viile sunt și ele afectate de apa care băltește mai ales în imediata apropiere a butucilor. Chiar dacă aceste plante sunt în repaus vegetativ stagnarea apei împiedică respirația rădăcinilor și dacă aceasta durează mai mult de 8 – 10 zile poate conduce până la moartea plantelor. În plantațiile viticole este foarte bine ca după căderea frunzelor să se procedeze la arat sau la săpat cu cazmaua a solului și lăsarea terenului în brazdă crudă, adică să nu fie mărunțit, pentru a se crea astfel spații lacunare mari prin care apa din precipitații să pătrundă mai ușor și mai adânc în sol. Astfel se previne destul de bine stagnarea apei din precipitațiile excesive. Ideal ar fi ca înainte de arat să fie împrăștiat gunoiul de grajd bine compostat, iar odată cu arătura se face și încorporarea lui în sol. Apa din toamnă și iarnă va provoca solubilizarea acestui material și deci intrarea sa mai ușor în soluția solului, devenind astfel accesibil plantelor. Pentru a spori rezistența soiurilor valoroase de struguri la acest fenomen se recurge la altoirea vițelor nobile pe portaltoi specifice feluritelor zone pedoclimatice de cultură și acesta este un motiv în plus să cultivăm vițe altoite provenind numai din pepinierele existente în fiecare bazin viticol. Hibrizii Direct Productivi se dovedesc a fi mai rezistenți la excesul stagnant de apă decât soiurile nobile, mai ales dacă acestea din urmă provin din pepiniere neadecvate zonei noastre de cultură. Pomii fructiferi pot suferi și ei din cauza băltirii apei din precipitațiile chiar dacă și ei se află în repaus vegetativ. Mugurii din zona coletelor sau de pe rădăcini pot fi asfixiați până la moarte de apa stagnantă. Pentru a spori rezistența plantelor pomicole la asemenea fenomene negative geneticienii au creat soiuri rezistente care se folosec drept portaltoi sau se altoiesc unele specii mai sensibile pe altele mai rezistente ca de exemplu cireșul altoit pe vișin, părul altoit pe gutui, prunul altoit pe corcoduș etc. Dintre speciile pomicole cele mai sensibile sunt: cireșul, caisul, piersicul, mărul, iar mai rezistente se dovedesc: corcodușul, vișinul sau gutuiul. Prin inginerie genetică au fost create clone și linii genetice valoroase ca portaltoi din soiurile sălbatice de măr, păr, prun. La înființarea plantațiilor de vie și pomi trebuie evitate terenurile cu risc sporit de inundații sau de băltire a apei din precipitații. Și în aceste plantații excesul stagnant de apă se elimină tot prin șanțuri conducătoare și colectoare practicate la jumătatea distanței dintre pomi pentru a nu distruge sistemul radicular al acestora. O măsură destul de bună, mai ales pe termen redus și mediu, se dovedește a fi scarificarea terenurilor. Prin deschiderea de fante, crăpături, adânci de 80 cm la distanțe de 70 – 80 cm între ele, se sparge hardpanul creat de arătura constant la aceeași adâncime timp îndelungat și deci se favorizează pătrunderea apei excedentare în adâncimea solului. Este un lucru bun din acest punct de vedere, dar dacă stăm și gândim și la antrenarea și depozitarea mai adâncă a argilei, aflată din abundență în solul nostru, ne putem imagina că pe termen îndelungat la această adâncime se creează un ecran, o peliculă impermeabilă pe care cu greu o vom mai putea distruge. Se pare că salvându-ne pe noi vom prejudicia grav situația urmașilor noștri. Desigur nu există până acum rezultate științifice referitoare la acest pericol căci acumularea argilei în straturile profunde ale solului nu se produce peste noapte, ci în timp foarte îndelungat, prea îndelungat pentru oricare dintre noi. Putem doar să presupunem logic acest lucru.
Dacă toate astea fi-vor respectate…
Restul vine de la sine apoi …
Ing. Ion VELICI
