Economie

AJOFM Gorj implementează Bursa locurilor de muncă online

 | 08 iunie 2015, 00:00 | 0 comentarii | 

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Hunedoara, în parteneriat cu AJOFM Alba, AJOFM Gorj, AJOFM Maramureş, Fundaţia Mara, Asociaţia Psihologilor Gorjeni, SC Artemis SRL Alba Iulia şi SC Rogepa SRL Baia Marea, implementează proiectul strategic „Bursa locurilor de muncă online (BLMO)”. Finanţat din Fondul Social European, proiectul îşi propune oferirea unei alternative la serviciile clasice de mediere a forţei de muncă prin intermediul Bursei Locurilor de Muncă, deschizând oportunitatea accesării online a acestora, sub forma unui serviciu de tip “self-service”. Soluţia propusă generează o participare permanentă a angajatorilor şi şomerilor în procesul de negociere pentru ocuparea unui loc de muncă.
Participarea la bursă este o opţiune disponibilă în orice interval orar şi în oricare zi a săptămânii ceea ce deschide posibilitatea persoanelor aflate în căutarea unui job de a fi selectate pentru angajare în afara graniţelor ţării şi a spaţiului UE.
Demarat la începutul anului viitor, proiectul are o valoare de peste 7,8 milioane lei, iar cel puţin 30% dintre şomerii înregistraţi la agenţiile judeţene menţionate mai sus vor beneficia de serviciile furnizate prin intermediul bursei online, acestora fiindu-le realizat, în perioada de implementare a proiectului, profilul profesional.
Practic, proiectul constă într-o platformă informatică pe care persoana aflată în căutarea unui serviciu trebuie să o acceseze, să se înregistreze, ulterior să se autentifice. Şi angajatorii gorjeni trebuie să facă acelaşi lucru, cu menţiunea că aceştia trebuie să completeze locurile de muncă vacante. Procedura de selecţie dintre angajator şi şomer se va face prin intermediul video-chat-ului pus la dispoziţie prin intermediul platformei informatice. Portalul www.blmo.ro va fi disponibil persoanelor şi angajatorilor aflaţi în căutarea unui loc de muncă pe parcursul lunii iunie 2015.
Obiectivul general al proiectului „Bursa locurilor de muncă online (BLMO)” îl reprezintă îmbunătăţirea şi diversificarea tipurilor de servicii furnizate clienţilor Serviciilor Publice de Ocupare din regiunile Vest, Centru, Sud-Vest Oltenia şi Nord-Vest, prin simplificarea accesului la măsurile pentru stimularea ocupării forţei de muncă.
Izabella Molnar

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL