Economie

Amânare la plata ajutoarelor de minimis pentru crescătorii de ovine din judeţ

10 noiembrie 2016, 00:00 | 0 comentarii  |  230 vizualizari
ovine

Crescătorii de ovine din judeţ au depus la Direcţia pentru Agriculturã a Judeţului (DAJ) Gorj 15 solicitări pentru achiziţionarea unor berbeci din rase specializate. Dacă în alţi ani, ajutoarele guvernamentale ajungeau după data de 15 noiembrie, de această dată, banii vor intra în conturile beneficiarilor cu câteva săptămâni întârziere.

Cererile pentru sprijinul financiar s-au depus până la data de 10 octombrie la DAJ Gorj şi au vizat cumpărarea de către oieri a 234 de berbeci. Potrivit directorului executiv al DAJ Gorj, Dan Tănăsescu, animalele deja au fost achiziţionate, iar fermierii din judeţ urmează să primească un ajutor financiar în valoare totală de 585.000 de lei, ceea ce înseamnă un sprijin pe cap de animal de 2.500 de lei. Majoritatea berbecuţilor achiziţionaţi au fost din rasa Ţurcană.

Semnatura eletronica CertDigital

Banii vin după 28 noiembrie
Prin HG nr. 638/2016, Guvernul aprobase suma de 24 de milioane de lei pentru ajutorul de minimis, acordat fermierilor români pentru achiziţionarea de berbeci şi ţapi de rasă pentru reproducţie. La nivelul judeţului nostru, nu au existat solicitări pentru ţapii de reproducţie, ci doar pentru berbecuţi. Banii urmează a fi viraţi de către Ministerul Agriculturii către DAJ Gorj şi, ulterior, vor ajunge în conturile oierilor ce au depus dosare la instituţia judeţeană până la data de 10 octombrie pentru solicitarea ajutorului de minimis. “Valoarea aprobată pentru acest ajutor pe ţară a fost de 24 milioane de lei. După finalizarea campaniei de primire a cererilor, s-a constatat că numărul de solicitări depăşeşte această sumă, ajungând până aproape de 34 milioane de lei. În consecinţă, Ministerul Agriculturii ne-a informat că dacă înainte banii se achitau beneficiarilor după data de 15 noiembrie, în acest an, plata ajutoarelor de minimis se va face după 28 noiembrie după ce Guvernul va suplimenta suma. Practic, cei de la MADR ne-au transmis să le zicem oamenilor că plăţile vor demara după 28 noiembrie”, a declarat Dan Tănăsescu, şeful DAJ Gorj.

Trei solicitări şi pentru juninci
Până mâine inclusiv, la DAJ Gorj se primesc solicitări şi din partea fermierilor din judeţ care doresc accesarea ajutorului de minimis la cumpărarea vacilor de lapte şi a vacilor de carne. “Depunerea cererilor a demarat din data de 13 octombrie. Solicitări am avut mai multe, însă nu şi cereri. Motivul pentru care s-au primit doar trei cereri, deşi suntem la final de primire a dosarelor, este acela că oamenii nu au găsit în ţară juninci fie de lapte, fie de carne. Există depuse la sediul instituţiei noastre pe achiziţionarea de juninci din rase specializate doar trei dosare pentru 30 de capete de juninci de carne din rasa Angus. Valoarea ajutoarelor în aceste trei cazuri este de 180.000 de lei, acordându-se câte 6.000 lei/cap/junincă. Cei trei solicitanţi au cumpărat junincile din Ungaria şi Austria. La nivel de ţară, valoarea aprobată a acestui ajutor de minimis este de 18.150.000 de lei”, a precizat directorul executiv al DAJ Gorj.
Izabella Molnar

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

ECO JURNAL