Amenzi de 12 mii lei pentru proprietarii de baruri din judeţ

459

O echipă a Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Gorj, a efectuat, zilele trecute, mai multe acţiuni de control având ca scop verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor în cadrul activităţilor de prestare a serviciilor în cadrul barurilor şi cluburilor de noapte.

Acţiunile de control au fost efectuate în colaborare cu reprezentanţii Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Gorj, fiind verificaţi un număr de 4 operatori economici de pe raza judeţului Gorj, mai precis din localităţile Crasna, Peştişani, Arcani şi Târgu-Jiu.
Comisarii Protecţiei Consumatorilor Gorj au făcut la cele 4 baruri şi cluburi de noapte verificări cu privire la: egalitatea funcţionării; afişarea în mod vizibil a denumirii unităţii, a codului unic de înregistrare la registrul comerţului, din care să rezulte obiectul/obiectele de activitate al/ale societăţii pentru care este autorizată să funcţioneze; afişarea şi respectarea orarului de funcţionare; afişarea preţurilor şi tarifelor, în mod vizibil şi într-o formă neechivocă, uşor de citit; vânzarea produselor din tutun tinerilor cu vârsta sub 18 ani; interdicţia privind vânzarea la bucată a ţigaretelor; fumatul în spaţiile publice închise.
“Ca urmare a verificărilor efectuate de către comisarii noştri, toţi operatorii economici au fost sancţionaţi contravenţional, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 12.000 lei. Abaterile constatate pentru care s-au aplicat sancţiuni au fost: neafişarea preţurilor şi tarifelor într-un mod vizibil şi lizibil pentru consumatori; lipsa preţurilor sau neafişarea acestora ori a unităţii de măsură”, a declarat Mădălin Giurcău, comisar-şef adjunct în cadrul CJPC Gorj.

Recomandări privind fumatul în spaţiile publice
Cu privire la fumatul în spaţiile publice, conducerea CJPC Gorj transmite că, fumatul poate fi permis în baruri, discoteci, restaurante şi alte spaţii publice cu destinaţie similară, doar cu respectarea următoarelor condiţii obligatorii: să reprezinte cel mult 50% din suprafaţa spaţiului public închis destinat clienţilor; să fie delimitate de restul spaţiului public închis, astfel încât să se asigure izolarea completă de acesta; să nu fie spaţiu de tranzit sau de acces în spaţiul public închis; să fie dotate cu sisteme de ventilaţie funcţionale, care să asigure eliminarea fumului de tutun; să fie dotate cu scrumiere şi cu extinctoare şi să fie amenajate în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind prevenirea şi stingerea incendiilor; să fie marcate, la loc vizibil cu indicatoare prin care să se semnaleze “Loc pentru fumat” / “Încăpere în care este interzis fumatul”.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here