Amenzi de 4.600 de lei pentru magazine din Cărbuneşti

519

Trei magazine din oraşul Târgu-Cărbuneşti au fost amendate săptămâna trecută de către reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj. Controalele au fost făcute ca urmare a unei dispoziţii trimise de Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) către toate direcţiile judeţene, campania fiind una axată pe produse de origine non-animală.
“În urma acestor controale, colegii mei au dispus aplicare a trei sancţiuni pentru trei magazine din Târgu-Cărbuneşti. Două dintre amenzi aveau suma de 2.000 de lei şi o alta, de 600 lei, deoarece firma cu pricina era deschisă pe persoană fizică. Toate cele trei societăţi sunt magazine care comercializează produse de origine non-animală şi motivul sancţionării a fost cel al nedeţinerii de autorizaţii sanitar-veterinare necesare funcţionării. Patronii amendaţi au motivat că nu aveau autorizaţie deoarece şi-au deschis magazinele relativ recent, acesta nefiind însă un motiv pentru neintrarea în legalitate”, a declarat şeful DSVSA Gorj, Ion Iliuţă.
La nivel naţional, inspectorii DSVSA au efectuat 6.429 de controale în unități care-și desfășoară activitatea în domenii precum: fabricarea produselor de morărit, a pâinii și a produselor de patiserie, a băuturilor răcoritoare și alcoolice, a altor produse alimentare precum și unități de depozitare pentru produse alimentare, semințe, legume și fructe. Neregulile constatate au fost sancționate prin aplicarea unui număr de 42 de amenzi contravenționale, în valoare totală de 63.120 de lei și prin aplicarea a 62 de avertismente.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here