Amenzi pentru angajatorii gorjeni

456

Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj continuă seria controalelor săptămânale efectuate în rândul angajatorilor gorjeni. Astfel, pe parcursul săptămânii trecute, Serviciul Control Relaţii de Muncă a efectuat 36 de controale la firmele din judeţ, iar pentru neregulile găsite la faţa locului, au fost aplicate şapte sancţiuni contravenţionale la şase angajatori, în valoare de 16.000 de lei. Deşi nu au fost depistaţi angajatori care să presteze activitate cu persoane fără forme legale de angajare, principalele deficienţe constatate pentru care angajatorii au fost sancţionaţi sunt: neînmânarea către salariat a unui exemplar a contractului individual de muncă anterior începerii activităţii, nerespectarea prevederilor legale referitoare la acordarea repausului săptămânal, nerespectarea prevederilor legale referitoare la munca suplimentară, nerespectarea prevederilor legale referitoare la transmiterea registrului general de evidenţă a salariaţilor.
În ceea ce priveşte Compartimentul Securitate şi sănătate în muncă, inspectorii ITM Gorj au derulat 19 controale pentru respectarea prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în care au fost depistate 19 neconformităţi, fiind aplicate tot atâtea sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 29.000 de lei. Deficienţele pentru care s-au aplicat sancţiuni au fost: neevaluarea tuturor riscurilor existente la locurile de muncă, instruire necorespunzătoare a personalului, neasigurarea dispozitivelor de protecţie la organele aflate în mişcare ale echipamentelor de muncă, neefectuarea controlului medical periodic, truse medicale incomplete la locurile de muncă.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here