Amenzi record aplicate de inspectorii de muncă

469

102.500 lei! Aceasta este valoarea sancţiunilor contravenţionale aplicate de inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj, în urma unor controale efectuate pe parcursul săptămânii trecute. Astfel, inspectorii din cadrul Serviciului Control Relaţii de Muncă au efectuat 51 de verificări, sancţionând ulterior patru angajatori din judeţ, valoarea amenzilor fiind de 8.000 de lei. „Sancţiunile contravenţionale au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor din Legea nr. 53/2003, republicată, şi H.G. nr. 500/2011, cu modificările şi completările ulterioare. Principalele deficienţe constatate pentru care angajatorii au fost sancţionaţi sunt: nerespectarea prevederilor legale referitoare la acordarea repausului săptămânal, nerespectarea prevederilor legale referitoare la transmiterea registrului general de evidenţă a salariaţilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al ITM Gorj, Gheorghiţă Cusma.
Acestor amenzi li s-au mai aplicat alte 16 sancţiuni aplicate de către inspectorii de la Compartimentul Securitate şi Sănătate în Muncă din cadrul ITM Gorj. Valoarea acestor amenzi a fost de 94.500 lei, iar neconfomităţile pentru care s-au aplicat sancţiuni au fost: instruirea necorespunzătoare a personalului, neasigurarea dispozitivelor de protecţie la organele aflate în mişcare ale echipamentelor de muncă, neevaluarea tuturor riscurilor existente la locurile de muncă, neefectuarea controlului medical periodic.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here