Amnistia fiscală, semnată de Băsescu

463

Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat ieri „decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice”, cel privind „scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii”.
Totodată, conform unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, tot ieri, Băsescu a promulgat și decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în vederea recuperării debitelor înregistrate cu titlu de indemnizaţie pentru creşterea copilului.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here