Analiza optoelectronică pentru operele din piatră ale lui Brâncuşi, finalizată

579

Specialiştii Institutului Naţional de Optoelectronică au încheiat cercetările non-invazive, începute anul trecut, asupra operelor din piatră ale lui Constantin Brâncuşi de la Târgu-Jiu.

În baza unui protocol între Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare “Constantin Brâncuşi” şi Institutul Naţional de Optoelectronică, operele brâncuşiene de pe Calea Eroilor vor fi monitorizate până în anul 2019 de către o echipă de specialişti. “Anul trecut, în baza unui contract pe care îl avem cu Institutul Naţional de Optoelectronică, INOE, s-a început o cercetare asupra operelor de artă ale lui Brâncuşi, non-invazivă şi în timp real. Acest institut, prin tehnica pe care o are, face nişte analize pe care le interpretează specialiştii”, a declarat Adrian Tudor, viceprimarul municipiului Târgu-Jiu.
Dacă cercetările au fost deja finalizate la operele din piatră ale lui Brâncuşi, de lucru ar mai fi la Coloana Infinitului acolo unde, atunci când vremea va permite, o dronă va survola zona pentru colectarea de noi date.
“În acest moment, Institutul Naţional de Optoelectronică are finalizate toate datele privind operele de piatră în integralitate şi parte din Coloana Infinitului. În acest ultim caz, în vara anului trecut când au început cercetările, nu aveau achiziţionată o dronă specială pentru a o putea ridica în Parcul Coloanei şi a putea scana Coloana. În acest moment, drona se află în ţară şi atunci când timpul va permite vor veni la Târgu-Jiu să termine de scanat şi de analizat date de la Coloană”, a mai spus viceprimarul de la Târgu-Jiu.

Sequence 10Comisie de specialişti pentru operele brâncuşiene
Datele colectate de Institutul Naţional de Optoelectronică vor fi discutate şi analizate în cadrul unei comisii care va fi constituită de către oficialii din Ministerul Culturii, aceeaşi care au recomandat parteneriatul între autorităţile de la Târgu-Jiu şi INOE.
“Unul din paşii următori ar fi ca Ministerul Culturii să desemneze o comisie de interpretare a acestor date şi să stabilească ce se va face ulterior. Cei de la INOE nu pot stabili concluzii, însă au spus că nu sunt probleme, dar nu pot interpreta datele în amănunt. Probleme de structură nu există.
Astfel, ne aşteptăm ca Ministerul Culturii să înfiinţeze o comisie cu specialişti precum restauratori în piatră, biologi, restauratori în metal, chimişti, geologi. Deocamdată nu este stabilită această comisie”, a adăugat reprezentantul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu.

Staţie meteo în Parcul Central
Următorul pas în observarea proprietăţilor fizico-chimice ale sculpturilor lui Brâncuşi, va fi amplasarea unei staţii meteo în Parcul Central. Aceasta va transmite în timp real toţi parametrii de umiditate şi noxele din jurul operelor. “Şi în această iarnă, cei de la INOE au venit şi au prelevat date în Parcul Central, urmând ca în perioada următoare, să fie amplasată o staţie meteorologică în zona Parcului Central şi a operelor, cu diferiţi senzori care vor transmite în timp real, la Institutul Naţional de Optoelectronică, parametrii, indicatorii, valorile de temperatură, umiditate şi noxele din jurul Ansamblului de la Târgu-Jiu”, a precizat Adrian Tudor.
Serviciile furnizate de către specialiştii Institutului Naţional de Optoelectronică sunt executate gratuit, iar rezultatele cercetărilor vor constitui baza viitoarelor intervenţii asupra sculpturilor brâcuşiene. Singurele cheltuieli ale autorităţilor de la Târgu-Jiu sunt reprezentate de decontarea transportului, a meselor şi a cazării echipelor de experţi ale INOE.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here