Aparatele POS, obligatorii de la 1 aprilie

636

1 aprilie este data la care „Legea cashback” (Legea 209/2016) va intra în vigoare. Conform prevederilor, toate persoanele juridice cu o cifră anuală de afaceri mai mare de 10.000 euro trebuie să se doteze cu aparate POS pentru încasarea contravalorii mărfurilor prin intermediul mijloacelor electronice.
Companiile care nu vor respecta prevederile intrate recent în vigoare pot fi sancţionate cu amenzi importante, mai stabileşte Legea nr. 209/2016. Astfel, instituţiile publice care încasează impozite, taxe, amenzi etc., dar şi companiile furnizoare de servicii de utilitate publică riscă amenzi între 20.000 şi 50.000 de lei dacă refuză plata cu cardul. Totodată, firmele a căror cifră de afaceri depăşeşte anual 10.000 euro şi care nu acceptă ca mijloc de plată cardurile de debit şi cardurile de credit riscă amenzi cuprinse între 5.000 şi 7.500 de lei. Tot contravenţie este considerată şi lipsa afişării semnului privind acordarea avansurilor în numerar, precum şi lipsa informaţiilor privind costurile pe care le implică retragerea în numerar direct din magazine. Pentru aceste situaţii, sunt stipulate amenzi cuprinse între 5.000 şi 15.000 de lei. În ceea ce priveşte băncile, constituie contravenţie şi se sancţionează cu sume cuprinse între 20.000 şi 50.000 de lei lipsa asigurării infrastructurii şi a dotărilor necesare pentru acordarea de avansuri în numerar la terminalele de plată. Nu în ultimul rând, aceeaşi sancţiune o vor primi şi băncile care refuză să instaleze, în termenul prevăzut de lege (30 de zile de la solicitare), terminalele de plată.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here