Economie

APIA a demarat autorizarea la plată în sectorul zootehnic

 | 20 noiembrie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, începând cu data de 16 noiembrie 2017, a fost demarată autorizarea la plată a fermierilor care au solicitat, în cadrul Campaniei 2017, sprijin cuplat (SCZ) în sectorul zootehnic.

Semnatura eletronica CertDigital

Plata sprijinului cuplat în sectorul zootehnic se efectuează în lei la un curs de schimb de 4,5993 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 29 septembrie 2017. Mai precis, sprijinul cuplat pentru vaci de lapte (2017) este de 442,0798 euro pe cap de animal adică 2.033,25 de lei, în avansul de 70% plătindu-se 309,46 euro/cap de animal, respectiv 1.423,29 de lei. De asemenea, la sprijinul cuplat pentru taurine de carne şi metişii acestora (2017) se vor acorda 519,96 euro pe cap de animal, adică 2.391,47 de lei. Totodată, în perioada de plată a avansului de 70%, fermierii gorjeni beneficiari vor primi o sumă de 363,98 euro/cap de animal, respectiv 1.674,05 lei. Tot în acest sens, Guvernul a aprobat la mijlocul săptămânii trecute plăţi pentru ajutoare în agricultură în valoare de aproximativ 100 milioane euro (peste 455 milioane de lei), destinate sectorului zootehnic. Este vorba de plafoanele alocate schemelor de sprijin cuplat, în sectorul zootehnic, şi de stabilire a cuantumului acestora pentru anul de cerere 2017, astfel: 1,47 milioane euro (6,7 milioane de lei) pentru specia bovine, categoria bivoliţe de lapte; 11,55 milioane euro (53,1 milioane lei) pentru specia bovine, categoria taurine din rase de carne şi metişii acestora; 85,99 milioane euro (395,5 milioane lei) pentru specia bovine, categoria vaci de lapte; 27.000 euro (123.181 de lei) pentru specia viermi de mătase. Cuantumul de sprijin per unitate se calculează prin raportarea sumelor la efectivul de animale eligibile/kg gogoşi crude de mătase eligibile. După ce se vor termina plăţile în avans demarate la 16 noiembrie 2017, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Gorj efectua plăţile corespunzătoare diferenţei între cuantumul calculat şi acordat în prima tranşă şi plafonul financiar al fiecărei scheme, în condiţiile îndeplinirii de către beneficiari a tuturor criteriilor de eligibilitate. Plăţile se acordă în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii ăi Dezvoltării Rurale în anii 2017 şi 2018.
I.M.

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL