APIA plăteşte fermierii pentru reducerea producţiei de lapte

440

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că s-a publicat Regulamentul delegat (UE) 2016/1612 al Comisiei Europene privind acordarea unor ajutoare pentru reducerea producţiei de lapte, stabilite la un cuantum de 14 euro/100 kg de lapte de vacă, cu o limitare la un volum total de reducere a livrărilor de lapte care corespunde sumei de 150 milioane euro.

Potrivit comunicatului emis de APIA Gorj, beneficiarii eligibili sunt producătorii de lapte care au livrat lapte la prim-cumpărători în luna iulie 2016 şi care se angajează să reducă livrarea cantităţii de lapte într-o perioadă calendaristică de 3 luni – perioada de reducere, în comparaţie cu aceeaşi perioadă din anul precedent – perioada de referinţă. Reducerea pentru care solicită ajutor trebuie să fie de minim 1.500 kg şi de cel mult 50% din cantitatea livrată în perioada de referinţă. Pentru a solicita ajutorul, producătorii de lapte vor depune un formular de cerere de ajutor la care vor ataşa copii ale contractelor cu prim-cumpărătorii, copii ale documente fiscale care atestă livrările – facturi, file din carnetul de comercializare, pentru livrările efectuate în perioada de referinţă şi în luna iulie 2016. Depunerea se va face la sediul Centrului Judeţean al APIA.
“Termenele limită pentru depunerea cererilor de ajutor complete, pentru cele patru perioade de reducere care acoperă câte 3 luni calendaristice, sunt stabilite astfel: 21 septembrie 2016, la ora 13.00, pentru prima perioadă de reducere octombrie, noiembrie, decembrie 2016; 12 octombrie 2016, la ora 13.00, pentru a doua perioadă de reducere: noiembrie şi decembrie 2016, precum şi ianuarie 2017; 9 noiembrie 2016, la ora 13.00, pentru cea de a treia perioadă de reducere: decembrie 2016, ianuarie şi februarie 2017; 7 decembrie 2016, ora 13.00, pentru cea de a patra perioadă de reducere: ianuarie, februarie şi martie 2017”, se arată în comunicatul emis de conducerea APIA Gorj.
Solicitanţii de ajutor pot depune o singură cerere de ajutor aferentă unei perioade de reducere, cu excepţia solicitanţilor care au depus o cerere pentru prima perioada şi care pot depune o cerere şi pentru cea de-a patra perioadă. După verificarea cererilor de ajutor, cantităţile eligibile vor fi transmise la Comisia Europeană. APIA va comunica fiecărui solicitant a cărui cerere a fost declarată admisă şi plauzibilă, cantitatea de reducere autorizată pentru care va primi plata. După încheierea perioadei de reducere în termen de maxim 45 de zile, beneficiarul va depune cerere de plată în limita cantităţii autorizate, iar plata se va efectua după realizarea controalelor, cel târziu în a 90-a zi după data încheierii perioadei de reducere. Suma de plată a ajutorului se calculează prin raportarea cantităţii reduse efectiv la cantitatea autorizată pentru reducere astfel: dacă a fost redusă până la 80% din cantitatea autorizată se plăteşte cantitatea redusă efectiv, dacă reducerea efectivă este între 50 şi 80% din cantitatea autorizată, cuantumul ajutorului se reduce cu 20%, dacă reducerea efectivă este până la 20% din cantitatea autorizată cuantumul ajutorului se reduce cu 50%, iar dacă reducerea efectivă este mai puţin de 20% din cantitatea autorizată nu se plăteşte niciun ajutor.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here