Aproape două mii de tranzacţii imobiliare în Gorj

540

Primul trimestru al acestui an a fost unul în care numărul tranzacţiilor imobiliare a urcat la nivel naţional la 211.901, cu aproape 13.000 mai mult faţă de primele trei luni de anul trecut. În luna martie a.c. au fost tranzacţionate 89.724 imobile în toată ţara, în creştere cu 16.000 faţă de luna precedentă. Conform Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, comparativ cu martie 2015, numărul tranzacţiilor a crescut cu 10.762. Cele mai multe tranzacţii imobiliare au fost înregistrate în primul trimestru din 2016 în Bucureşti – 20.377, Ilfov – 11.438 şi Timiş – 10.397. la polul opus, judeţele cu cele mai puţine imobile tranzacţionate în primele trei luni din 2016 sunt Gorj – 1.978, Covasna – 2.014 şi Vâlcea – 2.020. În luna martie 2016 cele mai multe tranzacţii imobiliare au fost încheiate în Bucureşti – 8.678, Timiş – 4.881 şi Ilfov – 4.714.
De asemenea, au fost înregistrate, la nivel naţional, 1,6 milioane de operaţiuni de cadastru şi carte funciară, în creştere cu aproximativ 80.000 comparativ cu intervalul ianuarie-martie 2015. Cele mai multe operaţiuni au fost înregistrate în perioada ianuarie-martie 2016 în Bucureşti – 122.721, Timiş – 99.647 şi Ilfov –79.566. Cele mai puţine operaţiuni de cadastru şi publicitate imobiliară au fost înregistrate în acelaşi interval în Gorj – 15.059, Mehedinţi – 14.706 şi Sălaj – 14.673.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here