Au pierdut indemnizaţia de şomaj pentru că au refuzat un job

542

Există şi persoane care refuză un loc de muncă stabil şi plătit lunar! Este vorba despre câţiva şomeri din Gorj care au rămas fără indemnizaţia de şomaj deoarece refuzaseră un serviciu. Conform directorului adjunct al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj, Ana-Maria Niculescu, în acest an, pentru un număr de nouă gorjeni a fost încetată plata indemnizaţiei de şomaj deoarece aceştia au refuzat să intre în câmpul muncii, negând că ar dori să lucreze şi să aibă venituri lunare mai mari fără indemnizaţia de şomaj primită de la stat.
De asemenea, a existat şi un gorjean care şi-a pierdut indemnizaţia de şomaj deoarece a refuzat să participe la unul din cursurile de formare profesională organizate de către AJOFM Gorj. Tot în acest an, reprezentanţii AJOFM s-au confruntat şi cu persoane care deşi figurau ca beneficiari ai indemnizaţiei de şomaj, aceştia din urmă nu s-au prezentat la viza lunară. Este vorba despre 323 de cetăţeni din Gorj care nu au trecut pragul agenţiilor locale ori a celei judeţene pentru a-şi trece viza lunară pe carnetul de şomer în vederea plăţii indemnizaţiei.
“Nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj persoanele care, la data solicitării dreptului, refuză un loc de muncă potrivit pregătirii sau nivelului studiilor sau refuză participarea la servicii pentru stimularea ocupării şi de formare profesională oferite de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă”, se arată într-o ordonanţă de Guvern. Actul normativ stabileşte şi că plata indemnizaţiei de şomaj va înceta la data refuzului nejustificat de a se încadra într-un loc de muncă adecvat pregătirii sau nivelului studiilor, fără alte condiţii.
Conform conducerii AJOFM Gorj, la sfârşitul lunii septembrie, în judeţul nostru rata şomajului era de 7, 37%, aferentă unui număr de 10.802 şomeri, din care 3.501 sunt şomeri beneficiari de indemnizaţie de şomaj şi 7.301 sunt gorjeni neindemnizaţi.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here