Economie

Bani pentru 133 de veterani şi văduve de război din Gorj

 | 17 decembrie 2015, 00:00 | 0 comentarii | 

În cursul acestei luni, Casa Naţională de Pensii Publice va plăti ajutorul anual pentru veteranii de război, văduvele de război, precum şi accidentaţii de război. În conformitate cu prevederile art. 16, lit. g din Legea nr.44/1994, veteranii de război, văduvele de război, precum şi accidentaţii de război în afara serviciului ordonat care au suferit o infirmitate din cauza acţiunii mijloacelor de luptă ale războiului, au dreptul la un ajutor anual pentru acoperirea unei părţi din costul chiriei, energiei termice şi electrice pentru nevoi casnice.
Acest ajutor se majorează anual prin hotărâre de guvern. Anul acesta, în temeiul HG nr. 951/2015, cuantumul ajutorului creşte de la 300 la 335 de lei pentru fiecare beneficiar. La nivel de ţară, există 15.957 de astfel de beneficiari.
Aceste drepturi se achită printr-un mandat separat de cel prin care se acordă indemnizaţia cuvenită lunii decembrie. “În judeţul Gorj, există 133 de beneficiari ai ajutorului anual pentru veteranii de război, văduvele de război, precum şi accidentaţii de război, care vor primi suma de 335 de lei”, a declarat Daniela Negoiţă, directorul adjunct al Casei Judeţene de Pensii Gorj.
Izabella Molnar

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL