Bani pentru afaceriştii începători

444

Începând de joi, 10 septembrie, întreprinzătorii debutanţi în afaceri se pot înscrie în Programul SRL-D. Gorjenii începători într-ale afacerilor pot obţine, prin intermediul Programului SRL-D, finanţare nerambursabilă pentru planurile de afaceri, de maximum 50% din valoarea cheltuielilor eligibile, însă de cel mult 44.821 de lei pentru fiecare beneficiar (10.000 euro). În acelaşi timp, este necesară o contribuţie proprie sau un credit bancar de minimum 50% din valoarea cheltuielilor eligibile.
Schema de minimis este valabilă pentru toate cele opt regiuni de dezvoltare ale ţării. În acest an, bugetul alocat este de 19,3 milioane de lei, estimându-se că vor exista cel puţin 430 de beneficiari de la nivelul întregii ţări. Pentru a putea obţine finanţare prin intermediul Programului SRL-D, întreprinzătorii debutanţi trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, o serie de condiţii. Una dintre acestea ar fi că firma trebuie să fie încadrată în categoria micro-întreprinderilor şi să fie înfiinţată de un întreprinzător debutant.
Înscrierea planurilor de afaceri în cadrul acestui program se va face online în perioada 10 septembrie – 24 septembrie (ora 20.00), potrivit unei informări a Departamentului pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri și Turism. Persoanele interesate vor putea înscrie proiectele pe site-ul www.aippimm.ro, pe baza de username şi parolă, în sesiuni semestriale de 15 zile calendaristice, până la epuizarea bugetului alocat programului.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here