Economie

Boeriu: „Vaccinarea antigripală se va face la termen”

 | 01 noiembrie 2012, 18:25 | 0 comentarii | 

Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj dă asigurări că vaccinarea antigripală pentru sezonul rece 2012-2013 se va desfăşura conform calendarului stabilit. Marius Boeriu, directorul executiv al DSP Gorj spune că aşteaptă ca dozele de vaccin să ajungă în judeţul nostru în următoarele zile. Între timp, gorjenii sunt sfătuiţi să-şi ia o serie de măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirii.

Semnatura eletronica CertDigital

Pentru campania de vaccinare antigripală din sezonul rece 2012-2013, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj a solicitat Ministerului Sănătăţii un necesar de 30.000 de doze de vaccin. Prima tranşă este aşteptată chiar în aceste zile, urmând ca demararea campaniei de imunizare să se facă în jurul datei de 15 noiembrie, aşa cum a fost stabilit. „Noi avem maşină care pleacă la Bucureşti pentru vaccinuri chiar zilele acestea. Vaccinarea antigripală se va face la termen, aşa cum s-a stabilit. Am trimis catagrafia la minister încă din luna octombrie şi am solicitat un număr de aproximativ 30.000 de doze de vaccin antigripal”, a precizat Marius Boeriu, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj.

Boeriu: „Populaţia trebuie să prevină îmbolnăvirea”
Până la începerea campaniei de imunizare, directorul DSP Gorj recomandă cetăţenilor din judeţul nostru să-şi ia o serie de măsuri pentru a evita îmbolnăvirea. „Trebuie să se evite deplasările în aer umed, acum fiind o perioadă propice acutizării afecţiunilor respiratorii şi cardiace. De asemenea, o mare atenţie trebuie acordată copiilor, iar părinţii trebuie să înţeleagă faptul că atunci când copilul este bolnav nu mai trebuie să fie dus în colectivitate; dacă părinţii nu înţeleg acest lucru, atunci cadrele didactice trebuie să respingă copiii bolnavi pentru a evita agravarea stării acestora, dar şi răspândirea virusului la copiii sănătoşi”, menţionează Marius Boeriu. Mai mult decât atât, între măsurile pe care trebuie să le luăm pentru evitarea îmbolnăvirii se regăsesc şi: adaptarea vestimentaţie la noile condiţii atmosferice, evitarea expunerii îndelungate la frig, pentru că din cauza frigului şi a umezelii, mucoasa nazală se congestionează şi devine vulnerabilă la infecţii, precum guturaiul. În această perioadă, pentru a evita îmbolnăvirea sau agravarea problemelor de sănătate deja existente, este recomandat să se evite diferenţele mari de temperatură, să se adopte vestimentaţii adecvate dimineţilor reci şi aşa mai departe. Cei care se ştiu cu probleme de sănătate sunt cei mai expuşi la alterarea stării. Pentru a ne adapta schimbărilor de sezon mai uşor, fără a întâmpina probleme de sănătate, este bine să se urmeze recomandările specialiştilor, iar cei care simt că starea lor de sănătate se alterează trebuie să se prezinte, obligatoriu la medic.

Persoane vizate de campanie
Ca în fiecare an, şi de această dată vor fi vaccinate persoanele de peste 65 de ani, cele cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli renale, diabet zaharat, copiii şi bătrânii instituţionalizaţi, personalul medico-sanitar. Vaccinarea antigripală nu este obligatorie, ea făcându-se doar la cerere. În plus, începând din acest an, vaccinarea antigripală este recomandată şi gravidelor. Campania de imunizare se va derula prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţile sanitare cu paturi. Conform recomandărilor medicale, imunizarea populaţiei trebuie să fie făcută în perioada preepidemică, respectiv în lunile octombrie – decembrie. De asemenea, trebuie precizat că vaccinul nu este recomandat persoanelor cu hipersensibilitate la substanţele active, la oricare dintre excipienţi, la ou, la reziduuri din ou şi la proteine de găină. Durata imunităţii postvaccinare la tulpini similare sau strâns înrudite cu tulpinile vaccinului oscilează, dar este de obicei între 6 şi 12 luni.

8.000 de gorjeni, vaccinaţi în campania precedentă
Campania de vaccinare antigripală pentru sezonul rece 2011-2012 a fost sistată când era în plină desfăşurare. Vaccinul antigripal pentru sezonul 2011-2012 a cuprins trei tulpini: A/California/7/2009/(H1N1), care este şi tulpina pandemică, A/Parth/16/2009(H3N2) şi B/Brisbane/60/2008. Ministerul Sănătăţii a decis sistarea campaniei, la mijlocul lunii ianuarie 2012, pe motivul descoperirii unor neconformităţi. Anul trecut, la nivelul judeţului nostru au fost imunizate antigripal aproximativ 8.000 de persoane, conform datelor centralizate de Direcţia de Sănătate Publică Gorj.
Minodora Sucea

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL