Bondoc: „Medicii de familie nu au ridicat probleme privind cardul de sănătate”

470

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Gorj (CJAS) Gorj a organizat o serie de instruiri cu medicii de familie din judeţul nostru. Prima sesiune de instruire a avut loc vineri, cea de-a doua desfăşurându-se ieri, restul urmând a se derula astăzi, mâine şi joi. Potrivit preşedintelui CJAS Gorj, până în prezent, medicii de familie nu au ridicat nicio problemă referitoare la cardul naţional de sănătate.

Asiguraţii din judeţul nostru vor intra în posesia cardurilor naţionale de sănătate, în următoarea perioadă. Iniţializarea acestor carduri se va face la medicii de familie. Tocmai de aceea, pentru a nu exista probleme în acest proces, conducerea CJAS Gorj a decis să organizeze întâlniri cu medicii de familie. Prima seisune de instruire s-a desfăşurat vineri. „Vineri au venit primii medici la noi pentru a participa la această instruire. Nu s-au ridicat probleme privind cardul de sănătate. Au mai fost discuţii vizavi de gestiunea asiguraţilor, dar nu legate de card”, a confirmat Daniel Bondoc, preşedintele CJAS Gorj.

Iniţializarea cardului de sănătate
Odată ce pacientul a ajuns la cabinet, cardul va fi trecut prin cititorul de card din cabinetul medicului, iar pacientul îşi va introduce codul PIN. Serviciile medicale vor fi validate şi decontate doar în baza cadrului naţional de sănătate, care reprezintă codul de acces pentru toate sistemele informatice ale instituţiei şi conţine datele de identificare ale fiecărui asigurat. Practic, cardul va deveni instrumentul de confirmare a prestării tuturor serviciilor din sistemul Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate (PIAS). Astfel, fiecare persoană care se prezintă la medic va trebui să aibă asupra sa cardul de sănătate.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here