Economie

Carnea de miel, în atenţia inspectorilor sanitar-veterinari

 | 05 aprilie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj a luat o serie de măsuri în această perioadă pentru preîntâmpinarea eventualelor nereguli în perioada Sărbătorilor Pascale. Astfel, a fost stabilit un plan de măsuri specifice de intensificare a controalelor vizând procesarea, depozitarea, transportul şi valorificarea cărnii de miel, ouălor şi altor alimente al căror consum creşte considerabil, în mod tradiţional, în această perioadă.
În ceea ce priveşte măsurile referitoare la carnea de miel, echipele DSVSA Gorj atenţionează că singurele spaţii ce vor amenajate temporar pentru sacrificarea mieilor în judeţul Gorj sunt cele din Târgu-Jiu, Motru şi Novaci. “În aceste zone, sacrificarea mieilor se va efectua numai la cererea directă a consumatorilor şi va fi însoţită obligatoriu de efectuarea examenului ante şi post-mortem. Marcarea cărnii de miel rezultate în urma sacrificărilor în spaţiile amenajate temporar se va efectua cu o marcă de sănătate de formă rotundă cu diametrul de 3,5 cm, în interiorul căreia este înscris indicativul judeţului, urmat de codul numeric acordat de către DSVSA Gorj; se va face o verificare a documentelor legale care însoţesc transportul şi care atestă că produsele au fost supuse controlului sanitar-veterinar; se va verifica respectarea pe timpul transportului a temperaturilor pentru carnea de miel în stare refrigerată sau congelată”, au transmis şefii DSVSA Gorj.
I.M.

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL