Centru de colectare al deşeurilor electrice, la Târgu-Jiu

513

Municipiul Târgu-Jiu se alătură Reţelei Naţionale de Colectare, proiect al Asociaţiei RoRec în parteneriat cu autoritățile locale, la nivel național, pentru crearea unei infrastructuri de colectare a DEEE-uri (deşeuri provenite din echipamente electrice şi electronice) accesibilă unui număr cât mai mare de cetățeni. Astfel, Primăria Municipiului Târgu-Jiu și Asociația RoRec lansează vineri, 9 octombrie, un centru de colectare al deșeurilor electrice la Târgu-Jiu.

Centrul de colectare ce va fi inaugurat vineri, începând cu ora 11.30, va fi cea de-a treizecea locație din Rețeaua Națională de Colectare. Acesta este situat în Târgu-Jiu, pe strada Termocentralei nr. 27 şi va reprezenta o nouă soluţie permanentă pentru gorjenii care vor să renunțe la deșeurile electrice în mod corect, respectând comunitatea din care fac parte, legislația și mediul înconjurător.
„Obligaţia României de a colecta anual patru kilograme pe locuitor de deşeuri electrice este departe de a fi îndeplinită. Iar Comunitatea Europeană poate sancționa oricând statul român pentru acest lucru, așa cum a făcut-o deja în cazul altor state membre UE. De aceea, Asociația RoRec, împreună cu autoritățile locale, prin toate activitățile și proiectele derulate, încearcă să apropie România de strandardele europene privind colectarea selectivă și reciclarea deșeurilor electrice. Dezvoltarea Rețelei Naționale de Colectare are acest obiectiv”, a declarat Cristian Ionescu, manager Rețeaua Națională de Colectare RoRec.
Cetăţenii vor avea prilejul să sărbătorească lansarea acestui nou serviciu în seara zilei de 9 octombrie 2015, începând cu ora 20.00, în Piața Prefecturii din Târgu-Jiu, când va avea loc concertul ”Recycling Rocks!” alături de formaţiile Cargo și Domino.
De asemenea, cetăţenii municipiului Târgu-Jiu pot participa sâmbătă, 10 octombrie 2015, între orele 09.00 – 17.00, la prima acţiune de colectare a deşeurilor electrice, organizată de noul centru de colectare. Aceştia pot renunţa la deşeurile electrice prin depunerea lor la centrul de pe strada Termocentralei nr. 27 şi la alte trei puncte provizorii amenajate la Casa de Cultură, în parcul Lido (str. 9 Mai) și în parcul Debarcader. Deşeurile grele sau voluminoase vor fi preluate gratuit de la domiciliu, instituţie sau sediu de firmă prin comenzi telefonice la TelVerde RoRec 0800 444 800, număr apelabil gratuit.
Cei care se vor debarasa de deşeurile electrice în cadrul acţiunii de colectare vor putea câştiga, prin tragere la sorţi, unul dintre următoarele premii electrice şi electrocasnice. Tragerea la sorţi va avea loc la Primăria Târgu-Jiu, sâmbătă, la ora 18.00.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here