Comisarul-şef al CJPC Gorj, la raport

464

Mădălin Giurcă, comisarul-şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Gorj, a prezentat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă, care a avut loc la Prefectura Gorj, raportul de activitate al instituţiei pe primul semestru al anului 2014.

Comisarii din cadrul CJPC Gorj au desfăşurat în primul semestru din acest an o serie de acţiuni de control cu caracter tematic, precum şi acţiuni de control cu tematică proprie. Printre acţiunile cu tematică proprie s-au aflat “Respectarea modului de comercializare, etichetare, prezentare şi publicitate a materialelor de construcţii, inclusiv a instalaţiilor sanitare şi electrice”. Controlul s-a desfăşurat în reţeaua de distribuţie şi comercializare fiind verificate: calitatea produselor comercializate, produsele pentru construcţii să fie sigure, în termen de valabilitate şi conforme destinaţiei menţionate de producător sau ambalator, starea ambalajelor (integritate, etanşeitate), încadrarea în cantitatea/volumul net declarat: încadrarea în termenul de valabilitate declarat de producători; modul de respectare a prevederilor referitoare la informarea consumatorilor, afişarea preţurilor, respectarea normelor de transport, depozitare şi comercializare, concordanţa dintre preţurile afişate la raft şi cele din gestiunea stocurilor, care se marchează pe bonurile de casă; modul de respectare de către operatorii economici a prevederile Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii.
“Au fost verificaţi şi sancţionaţi un număr de 29 operatori economici, constatându-se abateri de la normele în vigoare, fapt pentru care aceştia au fost sancţionaţi cu 20 de amenzi contravenţionale cumulate de 35.200 lei şi 9 avertismente”, a declarat Mădălin Giurcău.

Verificări în târguri
O altă acţiune de control a vizat respectarea conformităţii, condiţiilor de comercializare şi etichetare a produselor comercializate în mod ambulant/târguri sezoniere, precum şi în unităţile de alimentaţie publică. Au fost verificaţi şi sancţionaţi un număr de 22 operatori economici, constatându-se abateri de la normele în vigoare, fapt pentru care aceştia au fost sancţionaţi cu 15 amenzi contravenţionale cumulate de 6.000 lei şi 7 avertismente.

21 de operatori economici, sancţionaţi
Respectarea prevederilor Legii nr.349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun a fost o altă tematică de control. Verificările s-au desfăşurat în unităţile cu specific, baruri, discoteci, restaurante şi alte spaţii publice cu destinaţie similară în vederea verificării respectării următoarelor condiţii obligatorii: spaţiile special amenajate pentru fumat, să reprezinte cel mult 50% din suprafaţa spaţiului public închis destinat clienţilor; să fie delimitate de restul spaţiului public închis, astfel încât să se asigure izolarea completă de acesta: să nu fie spaţiu de tranzit sau de acces în spaţiul public închis; să fie dotate cu sisteme de ventilaţie funcţionale care să asigure eliminarea fumului de tutun; să fie dotate cu scrumiere şi cu extinctoare şi să fie amenajate în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind prevenirea şi stingerea incendiilor; să fie marcate la loc vizibil cu unul dintre următoarele indicatoare: “Loc pentru fumat”, “Spaţiu pentru fumat”, “Încăpere în care este permis fumatul”. De asemenea, s-a verificat dacă se vindeau la bucată ţigaretele.

8.000 lei, amenzi pentru agenţii economici din mediul rural
“Au fost verificaţi şi sancţionaţi un număr de 21 operatori economici, constatându-se abateri de la normele în vigoare, fapt pentru care aceştia au fost sancţionaţi cu 13 amenzi contravenţionale cumulate de 11.500 lei şi 8 avertismente. Controale au avut loc şi în unităţile de alimentaţie publică din mediul rural. Au fost verificaţi şi sancţionaţi un număr de 8 operatori economici, constatându-se abateri de la normele în vigoare, fapt pentru care aceştia au fost sancţionaţi cu 8 amenzi contravenţionale cumulate de 8.000 lei.
S-a verificat totodată respectarea prevederilor legale la prestarea serviciilor de pompe funebre, precum şi a condiţiilor de comercializare a produselor aferente. Au fost verificaţi şi sancţionaţi un număr de 12 operatori economici, constatându-se abateri de la normele în vigoare, fapt pentru care aceştia au fost sancţionaţi cu amenzi contravenţionale cumulate de 11 .850 lei şi 1 avertisment”, a conchis comisarul – şef al CJPC Gorj.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here