Comisiile din secţiile de vot îşi primesc banii

511

Primăria municipiului Târgu-Jiu a primit ieri sumele aferente pentru plata preşedinţilor, locţiitorilor şi membrilor din secţiile de votare organizate la nivelul municipiului în primul şi cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale.
“Preşedinţii, locţiitorii şi membrii din cadrul secţiilor de votare îşi vor primii banii începând de astăzi. Avem un grafic cu zilele în care membrii comisiilor vor putea să vină să îşi ridice banii. Mai exact, azi şi mâine vor primi sumele aferente cei din primele 20 de secţii de votare, luni şi marţi următoarele 20 de secţii, iar miercurea şi joia următoare vor ajunge banii la preşedinţii, locţiitorii şi membrii ultimelor secţii de votare. La nivelul municipiului, au fost organizate un număr de 56 de secţii de votare. Preşedinţii şi locţiitorii vor primi câte 85 de lei/zi, iar membrii din cadrul secţiilor vor primi câte 65 de lei/zi”, a declarat Lavinia Truşcă, purtător de cuvânt al Primăriei Târgu-Jiu.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here