Economie

Concurs pe un post vacant la Bălăneşti

11 ianuarie 2017, 00:00 | 0 comentarii  |  598 vizualizari

Primăria comunei Bălăneşti organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de execuţie, vacantă de inspector (impozite şi taxe), clasa I, grad profesional debutant – Compartimentul Contabilitate – Finanţe, Buget local, Impozite şi taxe. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt: studii superioare universitare absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul ştiinţe economice.
Concursul se va organiza conform calendarului următor: 30 ianuarie 2017, ora 10.00 – proba scrisă; 1 februarie 2017, ora 10.00 – proba interviu. Dosarele de înscriere la concursul demarat pentru ocuparea postului amintit mai sus se depun la sediul Primăriei Bălăneşti şi trebuie să conţină: cererea de înscriere la concurs; copia actului de identitate; copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care arată efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică; carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care dovedesc vechimea în muncă; cazierul judiciar; adeverinţă medicală; curriculum vitae.
I.M.

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL