Concurs pe un post vacant la Primăria Rovinari

633

Primăria oraşului Rovinari organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de execuţie vacantă, de consilier, clasa I, grad profesional debutant Compartiment Achiziţii Publice, Finanţări Externe. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniile: ştiinţe juridice, ştiinţe economice; vechimea în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice nu este necesară. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 26 aprilie 2016, ora 16.00 – termenul limită de depunere a dosarelor; 10 mai 2017, ora 11.00 – proba scrisă; 15 mai 2017, ora 11.00 – proba interviu. Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here