Concurs pentru ocuparea postului lăsat vacant de Fârţă

497

Direcţia de Patrimoniu din subordinea Primăriei Municipiului Târgu-Jiu va avea un nou director. Instituţia era condusă în interimat de câteva luni încoace de Carmen Mihail Tătaru, directorul adjunct, după ce fostul director Constantin Fârţă s-a pensionat. Postul acestuia a fost scos la concurs zilele trecute de către Primăria Municipiului Târgu-Jiu.

În ultima jumătate de an, Direcţia de Patrimoniu a fost condusă de adjunctul Carmen Mihail Tătaru, postul fiind lăsat vacant de Constantin Fârţă la data de 8 mai a.c.. Conform legii, administraţia publică locală trebuie să organizeze concurs pentru ocuparea funcţiei de director în termen de 6 luni de la vacantarea postului. Deocamdată, nu se cunoaşte dacă cel care a condus în interimat unitatea în ultimele luni va candida pentru o numire definitivă a sa pe postul de director executiv. Proba scrisă a concursului se va desfăşura pe 28 octombrie, ora 10:30, iar interviurile vor fi susţinute pe 30 octombrie.
Concursul a fost deja anunţat public, candidaţii putând să-şi depună dosarele la sediul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu, Compartimentul salarizare, resurse umane şi managementul funcţiei publice. candidaţii trebuie să îndeplinească toate condiţiile prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Condiţiile specifice de ocupare sunt: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ramura de ştiinţă a Ştiinţelor Juridice şi/sau Economice; minim trei ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice.

Angajări noi în cadrul Direcţiei
În paralel cu organizarea concursului pentru ocuparea funcţiei de director executiv la Direcţia de Patrimoniu, sunt scoase la concurs şi trei posturi contractuale vacante de asistent medical comunitar din cadrul Compartimentului Asistenţă Medicală Şcoli al Direcţiei Publice de Patrimoniu. Prima probă a concursului, cea scrisă, a fost programată pentru data de 20 octombrie, ora 10:00, iar interviurile vor avea loc pe 23 octombrie. Condiţiile specifice de participare la acest concurs sunt: candidaţii să fie absolvenţi de şcoală postliceală sanitară – specializarea asistent medical generalist; vechime în specialitatea studiilor de minim 6 luni.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here