Concurs reluat la o primărie din judeţ

447

La începutul acestei luni, Primăria Municipiului Târgu-Jiu a organizat concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice vacante de inspector, clasa I, gradul profesional debutant, Compartimentul evenimente culturale. Concursul a constat în probele de examen scris şi interviu, însă din păcate niciun candidat nu a reuşit să treacă de cele două probe. Condiţiile specifice pe care trebuiau să le îndeplinească cei șapte candidaţi care şi-au depus dosarele constau în: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă în specializările Studii Culturale sau Relaţii Internaţionale şi Studii Europene. După selecţia dosarelor, patru candidaţi au susţinut examenul scris, însă doar doi dintre aceştia au reuşit să obţină punctaj de trecere. Din nefericire, cei doi candidaţi care au intrat în cursa pentru proba de interviu obţinând un punctaj la examenul scris de 73 puncte pentru Ioan Lucian Nanu şi de 59 de puncte pentru Andra Popescu, au picat proba interviului ambii candidaţi reuşind să obţină doar câte 37 de puncte.
Cel mai probabil, la începutul anului 2016, pentru postul vacant de inspector, clasa I, gradul profesional debutant, Compartimentul evenimente culturale, din cadrul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu va fi organizată o nouă procedură de concurs în vederea ocupării funcţiei.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here