Conducerea AJOFM aşteaptă cererile firmelor care angajează ucenici

508

Guvernul a modificat în această săptămână, printr-o hotărâre, normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, aprobate prin HG nr. 855/2013. La nivelul judeţului Gorj, acest program nu a mai fost accesat de trei ani de zile, însă reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj spun că odată cu punerea în aplicare a noilor norme, se vor confrunta cu un val de astfel de solicitări.

Hotărârea adoptată de Guvern modifică durata minimă a programului de formare profesională prin ucenicie la locul de muncă, exprimată în ore de pregătire teoretică şi practică, pe niveluri de calificare. Aceste niveluri de calificare au fost modificate prin Legea nr. 164/2017  şi acum ucenicia este organizată pentru nivelurile de calificare 2, 3 şi 4, astfel: 360 de ore pentru nivelul 2, 720 de ore pentru nivelul 3 şi 1.080 de ore pentru nivelul 4. De asemenea, se prevede că finanţarea formării prin ucenicie la locul de muncă, din fonduri europene structurale şi de investiţii, se realizează conform Ghidului solicitantului şi a regulilor de eligibilitate, în vigoare la data încheierii contractului de ucenicie, cu respectarea condiţiilor finanţatorului.

4 ucenici, încadraţi acum trei ani
Până în prezent, ucenicia la locul de muncă nu a fost un program atractiv pentru societăţile din judeţul Gorj, însă conducerea AJOFM Gorj dă asigurări că aceste solicitări vor deveni numeroase de acum, odată cu modificările introduse de Guvern. “Singurul caz pe ucenicie la locul de muncă l-am înregistrat acum trei ani când o societate din domeniul confecţionării de îmbrăcăminte a încadrat patru ucenici. Aceştia din urmă însă erau plătiţi cu circa 300 de lei pe lună, deşi angajatorul trebuia să le asigure salariul minim pe economie, iar la finalul stagiului să le elibereze şi o adeverinţă. Pentru angajatori erau costuri foarte mari. Acum, cu aceste modificări, deja avem angajatori din judeţ care ne-au contactat telefonic şi aşteaptă punerea în aplicare a noilor norme, astfel că cu siguranţă vom avea mai multe astfel de contracte încheiate de acum încolo”, a declarat Ana-Maria Niculescu, directorul adjunct al AJOFM Gorj.

Prin Legea nr. 164/2017 au fost aduse o serie de modificări Legii nr. 279/2005, printre care: stabilirea duratei contractului de ucenicie în funcţie de nivelul de calificare pentru care urmează să se pregătească ucenicul – 12 luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competenţelor corespunzătoare unei calificări de nivel 2, 24 de luni, în cazul unei calificări de nivel 3, 36 de luni pentru o calificare de nivel 4; organizarea uceniciei la locul de muncă pentru nivelurile de calificare 2, 3 şi 4, stabilite conform Cadrului naţional al calificărilor, aprobat prin HG nr. 918/2013; finanţarea formării profesionale prin ucenicie la locul de muncă din fonduri europene structurale şi de investiţii şi fonduri publice naţionale aprobate în bugetul asigurărilor pentru şomaj; majorarea sumelor de bani acordate angajatorului care încheie un contract de ucenicie, la cerere, pe întreaga perioadă de derulare a acestuia, la 1.125 lei/lună, din bugetul asigurărilor de şomaj, în limita fondurilor alocate (până acum angajatorul putea solicita 60% din valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă, în vigoare, prevăzut de Legea nr. 76/2002).
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here