Conducerea Sanitas a primit garanţii ferme de la premier în privinţa revendicărilor sindicale

578

În cursul după-amiezii de miercuri, 29.10.2014, Biroul Executiv al Federaţiei SANITAS s-a întâlnit cu premierul României – Victor Ponta, precum şi cu o parte dintre miniştrii şi înalţii demnitari ai Guvernului României. Din partea M.S. a fost prezent ministrul Nicolae Bănicioiu împreună cu secretarul de stat Alin Tucmeanu. Ministerul Muncii a fost reprezentat de către Rovana Plumb, iar Ministerul Finanţelor Publice a fost reprezentat de către Darius Vâlcov. Întâlnirea a avut, mai ales, scopul de a primi garanţii ferme din partea premierului că cele convenite cu miniştrii cabinetului vor fi respectate întocmai şi sunt asumate de către şeful Guvernului.

Întâlnirea de miercuri este o continuare firească a dialogului avut de către conducerea Federaţiei SANITAS cu ministerele menţionate din ultimele săptămâni. Pornind de la cele trei revendicări ale Federaţiei SANITAS fixate în cursul lunii iunie 2014, toate obiectivele identificate pe parcurs au întregit agenda de discuţii, astfel încât la întâlnirea cu premierul au fost prezentate nu doar platforma de revendicări, ci şi soluţii negociate şi convenite cu miniştri ai cabinetului. „Referitor la creşterea veniturilor salariaţilor din sistemul de sănătate şi asistenţă socială, vă informăm că această creştere de venituri va fi realizată într-o sumă fixă de 100 lei brut, pe lună, pentru toţi salariaţii. Această creştere va fi aplicată de la 1 ianuarie 2015. Salariul minim pe economie va creşte în cursul anului 2015 în două tranşe, după cum urmează: de la 900 la 975 lei, cu începere de la 1 ianuarie 2015; la 1.050 lei cu începere de la 1 iulie 2015”, a explicat Valentin Popa, liderul Sanitas Gorj, care a participat la întâlnirea din data de 29 octombrie.

Garanţii de la premierul Ponta
2Primul-ministru Victor Ponta a contrasemnat Acordul încheiat de către Federaţia SANITAS cu ministrul finanţelor publice ,Ioana Petrescu, în care Ministerul Finanţelor se obligă să finalizeze întreaga procedură de avizare a proiectului de lege până la data de 5 noiembrie 2014. Astfel, premierul a dat garanţii în privinţa faptului ca în şedinţa de guvern din data de 5 noiembrie 2014 acesta va fi aprobat şi trimis către Parlamentul României. „În acelaşi context al creşterilor salariale a fost convenită negocierea unui nou Regulament de sporuri. Ministerul Muncii, împreună cu Ministerul Sănătăţii şi reprezentanţii Federaţiei SANITAS vor finaliza până la sfârşitul anului în curs noul regulament de sporuri. Se va avea în vedere eliminarea actualelor inechităţi din sistemul de salarizare generate de suprapunerile claselor de salarizare care au apărut în urma creşterilor succesive”, mai spune liderul Sanitas Gorj.

Creşteri salariale pentru personalul din sistemul sanitar
Pentru personalul din sistemul de sănătate s-a solicitat o nouă creştere salarială în cursul anului 2015, în funcţie de disponibilităţile financiare ale Casei Naţionale de Sănătate, din economiile rezultate în cursul acestui an, ca urmare a aplicării pachetului minim de servicii medicale. În acest sens, Biroul Executiv al Federaţiei SANITAS va continua discuţiile în cadrul unei întâlniri cu dl ministru al Sănătăţii – Nicolae Bănicioiu şi preşedintele Casei Naţionale de 4Asigurări de Sănătate – Vasile Ciurchea. „Referitor la blocajul existent astăzi în extinderea CCM la nivel de sector sănătate şi activităţi sanitar-veterinare, conducerea Federaţiei SANITAS a solicitat primului ministru să ia o atitudine mai fermă în cadrul C.N.T., astfel încât acesta să-şi desfăşoare activitatea după un regulament propriu şi să devină funcţional. Premierul a trasat sarcina miniştrilor prezenţi, în special dnei ministru Rovana Plumb, să intervină în parlament asupra iniţiativei legislative care vizează modificarea Legii 62/2010, astfel încât partea din C.N.T. care nu se prezintă la lucrări sau odată notificată în privinţa unei probleme nu răspunde în termen de 30 de zile, să fie considerat acord tacit, urmând ca decizia în chestiunea respectivă să aparţină părţii guvernamentale”, explică reprezentanţii Sanitas.
Conducerea Federaţiei SANITAS a primit asigurări din partea Executivului în privinţa faptului că finanţarea unităţilor medicale spitaliceşti este asigurată pentru trimestrul IV al anului în curs.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here