Conferinţă internaţională la UCB

491

Facultatea de Inginerie şi Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, în parteneriat cu Hamburg University of Applied Sciences, Universidade da Coruna şi Universitatea Româno-Americană, organizează în data de 20 mai 2014, Conferinţa Internaţională „Utilizarea resurselor energetice şi managementul durabil al acestora”. Dezbaterile vor fi susţinute pe două secţiuni.

Ceremonia de deschidere a conferinţei internaţionale „Utilizarea resurselor energetice şi managementul durabil al acestora” va avea loc marţi, 20 mai 2014, ora 09:00, în Amfiteatrul A 016 din incinta Facultăţii de Inginerie. Conferinţa va continua cu dezbateri pe două secţiuni: Provocări tehnice pentru reciclarea deşeurilor industriale la fabricarea materialelor de construcţii, dedicată proiectului EcoWASTES – LIFE10 ENV/RO/729 „Noi materiale de construcţii obţinute prin reciclarea eco-sustenabilă a deşeurilor industriale”, proiect derulat, începând cu anul 2011, de Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu în colaborare cu Complexul Energetic Oltenia şi cu Agenţia pentru Protecţia Mediului Gorj; Economie verde, eficienţă energetică, managementul energiei. „Sunt aşteptaţi să participe reprezentanţi ai marilor companii industriale generatoare de deşeuri din sectorul energetic, petrolier, metalurgic, ai companiilor care activează în domeniul construcţiilor sau în domeniul fabricării materialelor pentru construcţii, precum şi reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei Naţionale, Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, ai autorităţilor locale din Gorj, ai agenţiilor de protecţia mediului din ţară”, confirmă Andreea Văduva, purtătorul de cuvânt al UCB Târgu-Jiu.
Reprezentanţii UCB spun că este, de asemenea, remarcabilă participarea numeroasă a cadrelor didactice universitare, cercetătorilor şi specialiştilor români şi străini la această conferinţă, lucrările prezentate acoperind problematici actuale şi stringente pentru ţara noastră şi pentru Uniunea Europeană, în domeniile: producerea energiei electrice şi utilizarea eficientă a acesteia, utilizarea durabilă a resurselor, în special a celor energetice, managementul şi valorificarea superioară a deşeurilor din industria, protecţia mediului. „Prin organizarea acestui eveniment, se doreşte atât dezvoltarea relaţiilor de colaborarea cu universităţi din ţară şi străinătate, dar şi promovarea inovaţiei tehnologice  şi dezvoltarea relaţiilor de colaborare cu mediul socio-economic”, conchide purtătorul de cuvânt al Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here