Contract de peste 12 milioane de lei, semnat de Aparegio Gorj cu Ministerul Dezvoltării Regionale

445

Societatea Aparegio Gorj SA, reprezentată de către directorul general Traian Pătrășcoiu, a semnat cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, în calitate de autoritate de management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare, un contract de finanţare în cuantum de 12.380.287,99 de lei, valoarea totală eligibilă fiind de 10.403.603,36 de lei, din care finanţarea nerambursabilă reprezintă 10.299.267,36 de lei, echivalentă cu 99% din valoarea totală eligibilă aprobată.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă elaborarea documentațiilor necesare în vederea obținerii finanțării proiectului de investiții din fondurile europene destinate perioadei de programare 2014-2020, asigurându-se astfel, continuarea strategiei locale pentru dezvoltarea sectorului de apă şi apă uzată şi îndeplinirea obligațiilor Tratatului de Aderare a Romaniei la Uniunea Europeană, precum şi a legislației specifice naţionale şi europene în sectorul de apă/apă uzată.
Pregătirea şi promovarea unui proiect major de investiții presupune elaborarea unor documente tehnice, financiare, instituționale și de mediu de un nivel calitativ ridicat, fapt care a făcut necesară contractarea unor servicii specializate. În urma derulării licitației, acest contract a fost atribuit Asocierii Louis Berger SAS-SC Louis Berger SRL- SC Escalia Craus SA. Proiectul urmărește elaborarea studiului de fezabilitate complet (inclusiv studiile de teren necesare), elaborarea documentelor suport pentru Aplicația de Finanțare, elaborarea documentațiilor de atribuire pentru contractele de servicii, de furnizare şi de lucrări, pentru investițiile considerabile care urmează a fi realizate în perioada următoare, astfel încât România să respecte obligațiile asumate și să se conformeze cu prevederile Acquis-ului Comunitar Mediu-Subcapitolul Calitatea apei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here