Credit de 10 milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor la Stadionul Târgu-Jiu

550

Primăria Târgu-Jiu va asigura co-finanţarea investiţiei de modernizare şi extindere a Stadionului Municipal cu ajutorul unui credit bancar. În acest sens, în şedinţa de Consiliu Local de la începutul săptămânii, consilierii municipali au aprobat un proiect de hotărâre care prevede contractarea unei finanţări rambursabile în cuantum de 10 milioane de lei.
“Este vorba de o sumă de zece milioane de lei, bani pe care ne-am angajat noi, ca şi primărie, să-i folosim pentru cofinanţarea care ne revine pentru investiţia pe care o avem la Stadionul Municipal şi partea noastră de investiţie, care înseamnă amenajare peisagistică şi celelalte obligaţii pe care le are Primăria Târgu-Jiu pentru finalizarea acestei investiţii. Este o sumă cu care Primăria Târgu-Jiu se împrumută, gradul de îndatorare nu este nici pe departe unul foarte mare, deoarece primăria are un grad de îndatorare de 5,7%, iar cu acest credit gradul de îndatorare creşte undeva la 7%. Această creditare va fi scoasă la licitaţie. Este un credit care se va licita, condiţiile cele mai bune pe care le vom primi de la bănci vor sta la baza selecţiei băncii cu care vom încheia acest contract. Creditul este contractat pe o perioadă de trei ani”, a declarat Aurel Popescu, viceprimarul municipiului Târgu-Jiu.
Lucrările la Stadionul Municipal sunt preconizate a se încheia în primăvara anului viitor, iar pentru modernizarea şi extinderea acestuia, precum şi pentru lucrările de ridicare a unei noi Săli a Sporturilor, Compania Naţională de Investiţii a alocat 20 de milioane euro. Stadionul va avea două tribune principale cu o capacitate totală de 12.386 de locuri, toate acoperite, renunţându-se la cele două peluze actuale. Prin reconfigurarea stadionului se va mări şi pista de atletism, ea putând fi ulterior omologată pentru competiţii de nivel naţional şi internaţional. Noua arenă va fi prevăzută cu toate instalaţiile, inclusiv una de nocturnă.
Izabella Molnar

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here