Danemarca recrutează muncitori în sectorul agricol

733

O nouă ofertă atractivă mai este activă doar câteva zile pentru munca sezonieră în străinătate!

Gorjenii doritori de câştiguri consistente şi care vor să lucreze în agricultură, în afara graniţelor ţării, trebuie să ştie că, în prezent, Danemarca are nevoie de 60 de muncitori necalificaţi, femei şi bărbaţi, pentru cules de căpşuni, mazăre şi cartofi. Munca la câmp este răsplătită în funcţie de cantitatea recoltată. Este de precizat că nu se cer cunoştinţe de limbă străină.
Durata contractului este de trei luni de zile, iar plata este realizată în funcţie de cantitatea de fructe şi legume recoltate. Se plătesc 0,65 euro/kg de căpşuni şi mazăre culese, 1,3 euro pentru o lădiţă de cartofi (10 kilograme), 2 euro pentru lădiţa de cartofi medii şi mici, sortaţi de către femei, în timp ce bărbaţii care vor lucra în câmp la scoaterea cartofilor primesc 10,4 euro pe oră. Cazarea este asigurată în rulote rezidenţiale de câte patru persoane, în camere cu două paturi separate. Fiecare rulotă este dotată cu bucătărie şi baie. Cerinţele angajatorului danez sunt vârsta minimă 18 ani, putere de muncă şi motivaţie. Gorjenii interesaţi pot depune CV-urile, în limba română, la adresa de e-mail cipi_mimi26@yahoo.com până la data de 15 iunie. Pentru informaţii suplimentare se pot adresa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj.

Multe alte joburi, în ţările UE
De asemenea, prin reţeaua EURES România, mai sunt puse la bătaie oferte de muncă în alte ţări din Uniunea Europeană: Italia -100 infirmieri, 100 asistenţi medicali generalişti, 40 asistenţi medicali, 40 îngrijitori la domiciliu; Malta – 250 şoferi de autobuz; Cehia – 30 şofer autobuz, 20 şlefuitor, pilitor, 10 sudor, 5 electrician auto, 5 mecanic auto; Marea Britanie – 25 asistent medical, 10 tâmplar/dulgher naval, 6 îngrijitor persoane, 5 îngrijitor persoane şi îngrijitor copii; Slovacia – 30 lucrător în producţie (fabricarea brânzeturilor), 2 bucătar şef, 2 chelner; Slovenia – 30 ambalator, un inginer proiectare dezvoltare turnuri de răcire; Austria – 3 lăcătuş mecanic CNC, 1 tâmplar, 1 mecanic auto, 1 sudor, 1 tehnician dentar; 3 tehnician – turbine eoliene, 2 matriţer/curăţitor produse din plastic, 1 şef echipă – turbine eoliene; Luxemburg – 4 tehnician difuziune şi audiovizual; Letonia – 3 lucrător în depozit; Polonia – 3 consultant service client cu cunoştinţe de limba română; Bulgaria – 2 analist suport tehnic; Suedia – 1 manager grup experţi explorare; Belgia – 4 zidar tencuitor, 2 mecanic camion, 2 mecanic întreţinere, 2 montator pereţi şi plafoane din ghips carton, 2 zidar tencuitor, 2 programator CNC, 1 carosier, 1 desenator tehnic pentru construcţii metalice, 1 electrician de întreţinere şi reparaţii, 1 electrician nave senior, 1 operator la maşină de imprimat/inscripţionat, 1 operator macara pentru grădini, 1 sudor, 1 şofer camion (pentru gunoi), 1 tâmplar; Olanda – 20 culegător căpșuni.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here